Un oraş întreg este lăsat să îngheţe. Societatea de Termoficare din Suceava nu mai furnizează căldură în nicio locuinţă, şcoală sau instituţie publică. Totul, pentru că firma a intrat în insolvenţă, potrivit România TV.
Citeşte şi Locuitorii din Drobeta Turnu-Severin riscă să rămână fără căldură
„Pun într-o sticlă apă fierbinte, învelesc într-un prosop şi o pun la picioare şi mă încălzesc. E rece. Dăm drumul la calorifer, la radiatorul cu ulei„, a povestit o localnică.
Copiii îngheaţă în grădiniţe şi şcoli. Părinţii au adus calorifere electrice de acasă. Administratorii judiciari ai societăţii de termoficare susţin în continuare că nu mai dau căldură şi nici apă caldă dacă nu se măreşte preţul gigacaloriei.
„Menţinerea acestui preţ aduce pierderi societăţii şi micşorează posibilitatea plăţii datoriei către creditorii noştri. Aceste pierderi trebuie acoperite de bugetul local„, a declarat Ovidiu Dumitrescu, directorul societăţii de termoficare.
Citeşte şi Câteva zeci de disponibilizaţi de la Termica au reluat protestele în faţa Prefecturii Suceava
De asemenea, primarul din Suceava susţine scumpirea gigacaloriei.
„Vom avea o discuţie şi este posibil să aprobăm acea majorare pe care o solicită administratorul judiciar pe o perioadă de o lună de zile. Nu va afecta preţul de referinţă pentru populaţie, tot la 185 de lei rămâne pe gigacalorie„, a spus primarul Ion Lungu.
În prezent, la Suceava gigacaloria costă 189 de lei, iar cei de la firma de termoficare cer un preţ de 445 de lei pentru a relua furnizarea căldurii.