„Poziţia copilului”, de Netzer, eligibil pentru o nominalizare la Oscarul pentru film străin

Lungmetrajul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014, a anunţat, luni, Academia de film americană, citată de Indie Wire.
Romania TV
08 oct. 2013, 08:42

Nominalizările pentru categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” vor fi anunţate pe 16 ianuarie 2014. Până atunci, lista candidaturilor considerate eligibile a fost finalizată şi cuprinde un număr record de 76 de propuneri.

Dintre aceste propuneri, până la jumătatea lunii ianuarie vor fi alese nouă filme, urmând ca pe 16 ianuarie să fie anunţate cele cinci nominalizări.

Indie Wire notează că printre candidaturile considerate eligibile se numără filmele propuse de Iran („The Past”, de Ashgar Farhadi, care a câştigat în urmă cu doi ani premiul acestei categorii, cu „A Separation”), Franţa (Gilles Bourdos – „Renoir”), Chile (Sebastian Lelio – „Gloria”), Canada (Louise Archambault – „Gabrielle”), Japonia (Yuya Ishii – „The Great Passage”), Italia (Paolo Sorrentino – „The Great Beauty”), Belgia (Felix van Groeningen – „The Broken Circle Breakdown”), Hong Kong (Wong Kar-wai-„The Grandmaster”) şi Arabia Saudită (Haifaa al-Mansour – „Wadjda”).

Anul acesta, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost acordat peliculei „Amour”, regizată de austriacul Michael Haneke.

Lungmetrajul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2013 şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”.

„Poziţia copilului”, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Cea de-a 86-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles (California). Ceremonia va fi difuzată în Statele Unite ale Americii de postul ABC şi va fi găzduită de actriţa de comedie Ellen DeGeneres.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Tunelul în care niciun om nu va mai putea intra. 100.000 de ani este interzis accesul acolo. Unde se află și cum arată, de fapt
Capital.ro
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai fi la fel acum
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Datele persoanele ale sportivilor israelieni pentru Jocurile Olimpice Paris 2024 divulgate pe reţele sociale
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!