Trei cutremure s-au produs marţi în zona Izvoarele din Galaţi

Trei cutremure s-au produs marţi dimineaţă în comuna Izvoarele din Galaţi. Localnicii sunt disperaţi, mai ales că nici specialiştii nu ştiu când se vor opri seismele.
Romania TV
08 oct. 2013, 09:21
Trei cutremure s-au produs marţi în zona Izvoarele din Galaţi

Seismele produse marţi dimineaţă în comuna Izvoarele au avut magnitudinea cuprinsă între 1.5 şi 1.9 pe scara Richter.

Din 23 septembrie, în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela au avut lor peste 200 de cutremure. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade şi s-a produs în 29 septembrie.

INFP a instalat în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi şi Negrea trei staţii seismice portabile, pentru a localiza cu precizie unde se produc cutremurele, precum şi echipamente care măsoară deplasarea faliilor cu rezoluţie de un milimetru. Datele culese de acestea sunt corelate cu informaţii din toată reţeaua, prelucrate la Bucureşti de un soft şi interpretate de seismologi.

Totodată, în această perioadă sunt prezenţi în zonă reprezentanţi ai INFP şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, misiunea principală a acestora fiind consilierea populaţiei şi a autorităţilor locale.

Aproximativ 30 de localnici din satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, au ieşit în stradă, săptămâna trecută, cerând autorităţilor explicaţii privind cauza cutremurelor. Oamenii au încheiat protestul după ce autorităţile le-au promis că în zonă se va afla un geolog de la INFP, care va rămâne acolo pentru o perioadă şi care se va întâlni zilnic cu ei pentru a le oferi explicaţii.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat şi printre localităţile afectate de inundaţiile produse în perioada 13 – 14 septembrie în judeţul Galaţi.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
De ce ți se pare că arăți mai bine când te uiți în oglindă decât într-o fotografie făcută telefonul mobil. Motivul te va surprinde cu adevărat
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
Playtech.ro
Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Ilie. E mare păcat, tradiția pe care nu trebuie să o încalce credincioșii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
3 zile cu descărcări electrice anunțate de Accuweather. Urmează temperaturi de 17-18 grade în timpul nopții
Spynews
3 zodii pentru care fericirea bate la ușă mai târziu. O să ajungă cu persoana iubită la altar după 35 de ani
Evz.ro
OpenAI zguduie piața. Ce știe să facă noul chatbot
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
În România, la fel de cald ca în Filipine? Reacția unei filipineze la valul de caniculă din țara noastră: „Sufăr aici în România…”
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Marile companii aeriene americane au oprit zborurile din cauza problemelor de comunicații
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'