Daniel Constantin: Fermierii care cumpără terenuri agricole de până la 1.000 de hectare pot primi facilităţi

Fermierii care doresc să achiziţioneze terenuri agricole în suprafaţă de până la 1.000 de hectare o pot face pe parcursul anului 2013 în baza facilităţilor rezultate ca urmare a semnării în aceste zile a acordului între Ministerul Agriculturii şi Fondul de garantare a creditului rural, a declarat ministrul de resort, Daniel Constantin, miercuri, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern, citat de Agerpres.
Filip Stan
09 oct. 2013, 17:54
Daniel Constantin: Fermierii care cumpără terenuri agricole de până la 1.000 de hectare pot primi facilităţi

‘Pe parcursul anului 2013, ministerul Agriculturii a promovat o ordonanţă de urgenţă care a primit, ulterior, numărul 43/2013 care se referea la partea de microcreditare, de sprijinire a celor care vor să achiziţioneze terenuri agricole. Astăzi, în aceste zile de fapt, am aprobat convenţia cu Fondul de garantare a creditului rural. Astfel încât, astăzi, toţi fermierii, persoane fizice sau juridice, care doresc să achiziţioneze teren o pot face în condiţii speciale pe baza acestui acord semnat între ministerul Agriculturii şi Fondul de garantare. Fond de garantare ce urmează să semneze, probabil, înţelegeri cu băncile comerciale. Pot să cumpere terenuri în condiţii speciale, acele condiţii fiind de a veni doar cu un avans de 10%, iar diferenţa de 90% să fie garantată jumătate de către stat prin Fondul de garantare, iar jumătate să se constituite garanţie pe terenul care se cumpără. În acest mod şi cei care sunt îngrijoraţi de certitudinea liberalizării pieţei funciare de la 1 ianuarie 2014 au posibilitatea astăzi, pe parcursul anului 2013, să achiziţioneze teren până la 1.000 de hectare, este adevărat, astfel încât să poată să-şi desfăşoare activitatea agricolă’, a declarat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a adăugat că şi-ar fi dorit ca măsura să fie luată mai demult. Întrebat care este suma pusă la dispoziţie pentru garantarea achiziţiei de terenuri, Daniel Constantin a spus: ‘Fondul de garantare a fost capitalizat şi cred că poate să facă faţă la foarte multe solicitări’.

 

VEZI SI:

Daniel Constantin: Vom crea 35 de centre ce vor furniza legume-fructe pentru piaţa românească

Constantin: Sper ca dosarul APIA să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului
 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
Playtech.ro
Cum se aleg, de fapt, meniurile din avion. Ce primesc piloții e diferit de ce mănânci tu
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Salarii uriașe pentru români. Compania care scoate posturi la concurs
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Putin nu cedează și amenință! Ce condiții pune Rusia să înceteze războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj