Studenţii la ASE vor face practică la Primăria sectorului 3

Studenţi la Academia de Studii Economice vor putea face practică la Primăria sectorului 3 ca urmare a unui protocol de colaborare între cele două instituţii semnat joi de edilul Robert Negoiţă şi rectorul ASE, Pavel Năstase.
Iulian Tudor
10 oct. 2013, 11:28
Studenţii la ASE vor face practică la Primăria sectorului 3

„Deja avem protocoale de colaborare cu Universitatea Bucureşti, mai precis cu Politehnica şi Universitatea de Medicină şi Farmacie. Astăzi a venit rândul să semnăm şi cu ASE. Avem foarte multe lucruri de făcut în comun, oportunităţi de care putem profita împreună. Studenţii care învaţă administraţie publică pot să facă practică la noi în primărie, e o bună oportunitate să facem şi selecţie de cadre, adică să identificăm studenţi cu potenţial cărora le place administraţia publică şi care să rămână în instituţia primăriei. De asemenea putem atrage fonduri europene împreună şi avem de învăţat foarte mult unii de la alţii”, a declarat Robert Negoiţă, citat de Agerpres.

În altă ordine de idei, edilul sectorului 3 a semnalat că, în prezent, în primărie salariile sunt foarte mici, dar şi-a exprimat speranţa că această problemă va fi rezolvată.

La rândul său, rectorul ASE a spus că administraţia publică e un domeniu complex, multidisciplinar, care se deprinde mai greu.

„În ultima vreme, în România, şi în domeniul administraţiei publice, ca şi în domeniul învăţământului superior, au fost foarte multe iniţiative de a reforma sistemul. Această reformare nu se poate face fără oameni competenţi. Prin programele noastre de studii putem să oferim acei absolvenţi de care vorbeaţi dumneavoastră, domnule primar Negoiţă, cu 7 milioane de lei pe lună, dar în acelaşi timp şi foarte competenţi, mă refer în primul rând la ceea ce înseamnă Facultatea de Administraţie Publică”, a declarat Pavel Năstase.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
O mare companie din România va concedia peste 160 de angajați. Și alte firme din acest oraș au anunțat măsuri similare
Capital.ro
Anul în care se schimbă banii. Țara care trece la EURO definitiv
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Noi intrigi în Familia Regală. Prințul Harry urmează să moștenească o sumă enormă de bani
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Ordin nou al UE din 1 august. România trebuie să aplice: „Toată lumea să verifice dacă se încadrează”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Proteste și violențe în Venezuela după realegerea lui Nicolas Maduro pentru al treilea mandat
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?