Dispută internă în PNL. Vicepremierul Chiţoiu ameninţă cu sancţionarea senatorului Bodea

Liderul PNL Daniel Chiţoiu şi senatorul PNL Cristian Bodea au avut un schimb dur de replici pe teme economice, parlamentarul afirmând că "România este în comă financiară", iar ministrul spunând că economia creşte şi că va cere în PNL o decizie care să stopeze "astfel de declaraţii iresponsabile".
Romania TV
11 oct. 2013, 09:11
Dispută internă în PNL. Vicepremierul Chiţoiu ameninţă cu sancţionarea senatorului Bodea

Bodea a scris, joi, pe blogul său, că Guvernul Ponta nu ştie să comunice şi că „România este în comă financiară”.

„Pentru că Guvernul Ponta nu ştie să comunice şi e foarte posibil să nici nu aibă curajul să prezinte situaţia crudă de azi, şi pentru că m-am săturat de răspunsurile penibile primite de pe la miniştrii, am decis să fac o vizită la Ministerul Dezvoltării, să mă informez despre situaţia reală în care se află ţara şi la ce ne putem aştepta anul viitor. (…) Ei bine, am venit azi în negru, pentru că simt că este de datoria mea să fiu sincer cu primarii şi să anunţ moartea clinică a fondurilor guvernamentale. Perspectiva pentru anul 2014 este sumbră, pentru că în acest moment România este în comă financiară!”, a scris Bodea, pe blog.

Potrivit acestuia, „bugetul de stat pe anul 2014 pare neclar şi pentru domnii Chiţoiu şi Voinea, care înca nu s-au decis în privinţa rectificării pe care o tot moşesc din august”.

„Drama cea mare vine din faptul că, deşi anul acesta au crescut taxele cu vreo 16%, gradul de colectare a scăzut cu 20%, spre un îngrijorător 70%. Or, asta înseamna mai puţini bani decât erau prevăzuţi în bugetul pe 2013 şi, probabil, o rectificare în minus”, scrie senatorul liberal, adăugând că „pentru anul viitor se preconizează alocarea a 2 miliarde RON pt PNDL pe toată ţara”.

„Ceea ce ar însemna de 3 ori bugetul din acest an. Numai că… Ministerul Dezvoltării tocmai a preluat şi arieratele pe şcoli de la Ministerul Educaţiei. care se ridică la 1,7 miliarde RON. Care se adaugă zecilor de miliarde restanţe pe proiectele de drumuri, poduri, apă şi canalizare”, se mai arăta în postarea paralamentarului.

În replică, Daniel Chiţoiu a remis, joi, un comunicat în care afirma că este regretabil că „oameni fără expertiză, precum senatorul Cristian Bodea, se pronunţă asupra unor subiecte foarte delicate, în totală necunoştinţă de cauză”, el precizând că afirmaţiile parlamentarului vor fi analizate de liderii PNL în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional.

„Condamn faptul că există persoane în rândurile Partidului Naţional Liberal care îşi doresc cu tot dinadinsul să-şi facă imagine publică, adunând zestre politică prin denigrarea muncii unui întreg guvern. Este regretabil că oameni fără expertiză, precum senatorul Cristian Bodea, se pronunţă asupra unor subiecte foarte delicate, în totală necunoştinţă de cauză. Acesta nu beneficiază de experienţa profesională necesară pentru a face o analiză economico-financiară coerentă”, afima Chiţoiu.

Potrivit acestuia, realitatea este că economia României se află pe un trend ascendent, „fapt certificat de toate evaluările organismelor naţionale şi internaţionale de profil”.

„Anul acesta, România va avea o creştere economică de peste 2%. Au apărut mai multe firme decât s-au închis. Au fost deblocate fondurile europene, obţinând totodată un an în plus pentru absorbţia acestora, ceea ce înseamnă că firmele din Romania vor avea la dispoziţie un plus de aproximativ 2 miliarde de euro. Avem cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE. Am atins un nivel record de exporturi, avem un deficit de 2 ori mai mic decât în aceeaşi perioadă din 2011, am câştigat credibilitate externă şi astfel ne-am împrumutat la niveluri minime, avem cea mai mare creştere a producţiei auto din Europa, am atins locul 2 în UE la creşterea producţiei industriale. Toţi aceştia sunt indicatori care arată că lucrurile merg într-o direcţie bună”, declara Chiţoiu, citat în comunicat.

În ceea ce priveşte totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în primele 8 luni, Chiţoiu preciza că „avem un grad de realizare de 98, 82% (114.967.05 mil. lei) a programului de încasări venituri bugetare comunicat de Ministerul Finanţelor Publice (116.340,93 mil lei)”.

„Acest lucru înseamnă o depăşire cu 4,81%, cu 5.277,59 mil. lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară a anului 2012. Guvernul USL a reuşit continuarea ajustării fiscale, fără a tăia din veniturile populaţiei, găsind concomitent soluţii de relansare a economiei. Am demonstrat că PNL este cu adevărat preocupat de buna guvernare, gândirea strategică şi competenţa făcând diferenţa faţă de lipsa de soluţii a guvernărilor anterioare”, scria Chiţoiu.

Potrivit acestuia, Partidul Național Liberal nu trebuie să-i permită niciunui membru să denigreze munca unei întregi echipe. „Drept urmare, în următoarea ședință a Biroului Politic Național, voi solicita analizarea afirmațiilor senatorului Bodea și asumarea unei decizii de natură să stopeze astfel de declarații iresponsabile, care pot avea urmări grave, nu pentru o persoană sau un ministru, ci pentru imaginea României în ansamblu”, se arăta în finalul comunicatului lui Chiţoiu.

În replică, Bodea a remis, vineri, un comunicat în care precizează: „Recunosc, nu am expertiză contabilă… Cifrele nu mi-au plăcut niciodată. Cuvintele mi-au plăcut mai mult, însă. De aceea, am expertiză numai în marketing şi comunicare. Chiar dacă nu beneficiez de experienţă profesională financiară, ne-au obligat şi pe noi, ăştia de la Marketing, să facem oleacă de contabilitate şi un picuţ de matematică. Destul ca să observ că aţi alocat anul acesta pentru PNDL doar vreo 500-600 de milioane lei, când numai necesarul Bihorului a fost de 330 milioane lei. Atenţie: toate restanţe ale Guvernului! Şi, destul ca să observ că, din cele 2 miliarde pe care i le-aţi promis domnului Dragnea, pe anul viitor, abia dacă aţi reuşi să închideţi vreo 6 judeţe. Dar dumneavoastră vreţi să vă laud că daţi de trei ori mai mult în 2014, când tare mă tem că necesarul este poate de 20 ori mai mare?!…”.

Bodea precizează că dacă ar fi fost convins, la o cafea, de către Chiţoiu, că greşeşte, şi-ar fi cerut public scuze.

„În loc să puneţi fetele de la Departamenul de Comunicare al partidului să mă ruşineze, cu cifre abstracte şi acuze de iresponsabilitate faţă de guvernul osândit, mai bine mi-aţi fi dat un telefon să mă invitaţi la o cafea, ca între colegi. Dacă mă convingeaţi, cu cifre, că economia şi finanţele sunt pe drumul cel bun, aş fi ieşit în public, mi-aş fi cerut scuze şi aş fi explicat oamenilor ceea ce nu reuşiti dumneavoastră de un an şi jumătate. Observ, însă, că, mai nou, aşa e moda la noi, şi în partid şi în guvern, să comunicăm cu parlamentarii prin televizor: «Alo, senatore, ciocu’ mic!»… Dar, fie, sunt vinovat: nu am expertiză financiară! Cereţi să fiu dat afară din partid pentru că nu îmi contabilizez cuvintele! Sau mai bine daţi o Ordonanţă de Urgenţă: «Senatorul Cristian Bodea este condamnat la excluderea din PNL, pentru că îndrăzneşte să gândească liber!». De fapt, încă una: «Parlamentarii au dreptul să tacă şi obligaţia să aplaude!». Dar, urgent, cât vă mai ţine domnul Ponta prin preajmă…”, se mai arată în comunicatul semnat „Cristian Bodea, (simplu) senator, (încă) membru PNL”.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Pomul pe care trebuie să-l elimini din grădină în luna decembrie. Doar așa vei avea o recoltă bogată și nu îți vei atrage necazuri. Puțini gospodari cunosc acest secret al prosperității
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy