România, campioană europeană la donatori în moarte cerebrală, cu peste 100 de cazuri în 2013

România este pe primul loc în Europa în privinţa numărului de donatori în moarte cerebrală, în acest an fiind înregistrate peste 100 de astfel de cazuri, a anunţat, sâmbătă, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, Mihai Lucan.
Filip Stan
12 oct. 2013, 15:30
România, campioană europeană la donatori în moarte cerebrală, cu peste 100 de cazuri în 2013

Lucan a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la care a participat conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), că rezultatul este consecinţa unei activităţi de lungă durată, un merit revenind şi coordonatorilor de transplant, relatează Mediafax.

„Asistăm la un eveniment remarcabil care a apărut în activitatea de transplant a ANT – România a ajuns să fie campioană europeană la rata de donare de la donatori în moarte cerebrală, depăşindu-se 100 de astfel de donatori în acest an, de la 22 câţi erau în 2006. Acest rezultat este consecinţa unei activităţi de lungă durată, este şi meritul coordonatorilor de transplant, care au depus eforturi extraordinare. Transilvania este fruntea, cei mai mulţi donatori în moarte cerebrală au provenit de această zonă. Noi, la ICUTR Cluj, avem realizate de la începutul anului până acum 144 de transplanturi renale, din care 91,7 la sută de la donatori în moarte cerebrală”, a spus Lucan, care este şi membru al Consiliului Ştiinţific al ANT.

Citeşte şi Îşi vând organele pe Internet pentru zeci de mii de euro. Românii dau anunţuri şocante pentru bani

Potrivit acestuia, peste 75 la sută din pacienţii ICUTR Cluj au fost supuşi transplanturilor la mai puţin de un an din momentul înscrierii pe listele de aşteptare.

„Sunt 12 bolnavi care au fost transplantaţi în mai puţin de o zi din momentul înscrierii în lista de aşteptare, alţi 14 transplantaţi în mai puţin de o săptămână şi 60 în mai puţin de 30 de zile”, a subliniat Lucan.

La rândul său, Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, de asemenea membru al Consiliului Ştiinţific al ANT, a declarat că după înfiinţarea ANT în România se poate vorbi despre „transplant sistematic”.

Citeşte şi Radu Deac: Reluarea transplantului cardiac la Institutul Inimii din Târgu Mureş este o chestiune iminentă

„De la înfiinţarea ANT avem parte de transplant sistematic în România, s-au adoptat modele de succes de la nivel internaţional şi a avut loc instruirea specialiştilor. În programul de transplant hepatic, sperăm să ajungem la 500 de operaţii. Un principiu care ne-a călăuzit este de a nu pierde niciun donator”, a menţionat Popescu.

Coordonatorul naţional de transplant, Victor Zota, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că speră ca la sfârşitul acestui an numărul de donatori în moarte cerebrală din România să ajungă la 140.

„Am depăşit 100 de donatori în moarte cerebrală, avem acum circa 107, din care mare parte provin din Transilvania. România este prima ţară din Europa din punctul de vedere al creşterii numărului de donatori şi al creşterii transplaturilor. Avem mai mult de un transpant solid pe zi, acum 15 ani nici nu ne imaginam că se putea face aşa ceva, şi avem peste 350 de oameni noi transplantaţi„, a conchis Zota.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce acte sunt necesare ca să poți vota la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Nu intri în cabina de vot fără aceste documente
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Roberta Metsola susține livrarea de rachete Taurus Ucrainei
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni