Două milioane de musulmani au început pelerinajul la Mecca

Aproximativ două milioane de musulmani au început duminică să se adune la Mina, în apropierea oraşului sfânt Meca, la debutul ritualului anual Hajj, care este pentru moment ferit de epidemia de MERS-CoV, potrivit autorităţilor saudite.
Romania TV
13 oct. 2013, 08:35
Două milioane de musulmani au început pelerinajul la Mecca

Ministrul saudit al sănătăţii, Abdallah al-Rabia, a declarat că nici un caz de contaminare cu acest virus nu a fost înregistrat printre pelerini, în contextul în care MERS a făcut 60 de morţi în întreaga lume, dintre care 51 în Arabia Saudită.

Pelerinii vin la Mina cu maşinile, cu trenul sau pe jos. Bărbaţii poartă un veşmânt format din două piese de stofă albă necusute, iar femeile sunt acoperite pe tot corpul, cu excepţia ochilor şi a mâinilor, aşa cum cere tradiţia.

În Valea Mina, ei se vor ruga şi se vor odihni înainte de a se aduna luni la Muntele Arafat, situat de asemenea în apropiere de Mecca, pentru o zi de rugăciuni şi invocaţii care reprezintă un moment important al Hajj.

Un tren electric recent pus în serviciu ar urma să transporte, potrivit autorităţilor, circa 400.000 de pelerini care iau parte la cea mai mare adunare spirituală din lume.

Arabia Saudită a desfăşurat peste 100.000 de militari şi poliţişti pentru a asigura securitatea pelerinilor şi a atrage atenţia asupra oricărei încercări de instrumentalizare politică a acestei reuniuni unde orice manifestaţie politică este interzisă.

Arabia Saudită, o importantă forţă petrolieră, a introdus de asemenea un enorm dispozitiv de sănătate şi de protecţie civilă pentru a le permite pelerinilor, din care 1,4 milioane vin din străinătate, să îndeplinească ritualurile în cele mai bune condiţii.

Numărul pelerinilor străini este în scădere comparativ cu anul trecut, când a atins 1,75 milioane de persoane.

Riadul a impus în acest an o reducere cu 20% a numărului de pelerini din alte ţări şi cu 50% pentru cei veniţi din Arabia Saudită, invocând riscul unei epidemii de MERS-CoV şi lucrările de extindere a locurilor sfinte

 

DailyBusiness
România nu poate trece la moneda euro! Declarațiile lui Mugur Isărescu
Spynews
Nicoleta Nucă, adevărul despre presupusa sarcină! Cum a comentat zvonurile potrivit cărora urmează să devină mamă pentru prima dată
Bzi.ro
E veste momentului în show-bizz: Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit! Totul a ieșit la iveală acum!
Fanatik.ro
Doliu în lumea afacerilor din România. A lăsat în urmă familia și prietenii îndurerați
Capital.ro
Doliu în România. S-a stins un mare om de afaceri. A reușit să-și construiască un imperiu
Playtech.ro
Cum arăta în tinerețe Raed Arafat. Este de nerecunoscut, imaginile au surprins pe toată lumea
DailyBusiness
Adrian Câciu face promisiuni! Planul de reducere a deficitului, pe 7 ani, amânat!
Adevarul
Soldații ucraineni de pe frontul de est, mărturii despre bătălii pe muchie de cuțit: „Sunt mult mai puternici”
wowbiz.ro
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Spynews
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit. De ce ar fi ajuns la separare. Au aniversat opt ani de relație în urmă cu două luni
Spynews
De ce nu i-a dat replică niciodată Leo de la Roșiori femeii cu care a făcut un copil și de care s-a despărțit! Manelistul vorbește despre acuzațiile pe care Manuela Oprișiu i le-a adus / VIDEO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, gest neașteptat pentru Gabi Badalau. Ce a făcut de ziua de naștere
Ego.ro
De nerecunoscut! Mircea Geoană, cu părul lung și creț, ăn TINEREȚE! Imagini unice
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
kanald.ro
Pensionarii care pot ieși cu 11 ani mai devreme la pensie. Ce acte sunt necesare pentru acest tip de pensionare anticipată
Cancan.ro
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem toate detaliile: ”Nu mai plânge când mă suni”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezastru pentru HALEP. A primit noul verdict chiar după prima victorie din circuit
StirileBZI
Pensionarii primesc 700 de lei în plus, din această toamnă! Cine sunt cei care beneficiază de acest ajutor
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
stirilekanald.ro
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit angajatul până când nu a mai mișcat
substantial.ro
Nicolae Ciucă, Președintele PNL, într-o pauză operativă cu Marcel Ciolacu
MediaFlux
O TAXĂ NOUĂ pe capul românilor. PLĂTESC cei care STAU LA BLOC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitură grea pentru români. Alimentul fără de care nu pot trăi se scumpește semnficativ