Ramona Mănescu cere şefului comisiei de privatizare să transmită luni un punct de vedere privind CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedintele comisiei de privatizare a CFR Marfă, şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii să transmită luni un punct de vedere privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.
Romania TV
13 oct. 2013, 14:29
Ramona Mănescu cere şefului comisiei de privatizare să transmită luni un punct de vedere privind CFR Marfă

„Este datoria domnului Ghibu ca, împreună cu consultanții, să gestioneze acest proces de privatizare în favoarea statului român, care l-a învestit cu această responsabilitate, încă din februarie 2013, atunci când a fost numit la conducerea comisiei de privatizare și mai târziu în septembrie 2013, când a semnat contractul de privatizare cu câștigătorul licitației. Încă de la debutul mandatului de ministru i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu să se concentreze pe ducerea la bun sfârșit a procesului de privatizare”, a declarat Mănescu într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.

Grup Feroviar Român (GFR) a cerut duminică Ministerului Transporturilor să facă public contractul de pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, solicitând totodată implicarea directă a ministrului de resort, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eşec al privatizării.

Citeşte şi Ramona Mănescu: Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec al privatizării CFR Marfă

„GFR este în continuare dispus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună căile legale prin care poate fi evitat eșecul unei licitații care ar afecta negativ mediul economic și ar descuraja investițiile străine. Grup Feroviar Român contează pe susținerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situații”, se arată într-un comunicat transmis de GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

GFR consideră că în acest moment comisia de privatizare invocă termenul de obținere a avizului din partea Consiliului Concurenței drept motiv pentru un anticipat eșec al tranzacției, pentru a ascunde faptul că în mod flagrant nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin.

„Eșecul vânzătorului de a obține o prelungire a termenului de finalizare a tranzacției, astfel încât acesta să permită obținerea avizului Consiliului Concurenței – în ciuda atenționărilor repetate ale acestei instituții privind termenul necesar analizei – face acum imposibilă încheierea în bune condiții a privatizării și desființează contractul de plin drept. Precizăm cu această ocazie că GFR nu a solicitat niciodată vreo amânare a termenului de plată. De asemenea, Comisia de Privatizare a evitat în mod repetat formularea unor răspunsuri clare la solicitările noastre făcute încă din 30 august 2013 (demers reluat pe 4 octombrie 2013), privind situația la zi a aprobărilor din partea băncilor creditoare ale CFR Marfă în privința schimbării de acționariat al companiei”, se spune în comunicatul transmis de GFR.

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră luni, nefiind prelungit.

Anexa actului normativ prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu poate da avizul până luni, termen limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, şi va începe analiza doar după ce va primi de la GFR informaţii care lipsesc din notificarea depusă în urmă cu două săptămâni.

Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.

Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai