PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea va fi rece, cu ploi în aproape toată ţara

Marţi, norii stau adunaţi pe cer şi lasă ploi moderate cantitativ în regiunile vestice şi nord-vestice şi slabe, pe arii mai restrânse, în celelalte regiuni. Miercuri nu se iveşte soarele, norii acoperă cerul în întreaga ţară şi plouă pe arii extinse, ziua în jumătatea de vest, iar noaptea în cea de sud. Joi, temperaturile scad şi în regiunile extracarpatice, astfel că maximele zilei ajung să fie uşor mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă.
Iulian Tudor
14 oct. 2013, 13:04
PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea va fi rece, cu ploi în aproape toată ţara

Marţi, norii stau adunaţi pe cer şi lasă ploi moderate cantitativ în regiunile vestice şi nord-vestice şi slabe, pe arii mai restrânse, în celelalte regiuni. Iar în zonele joase, dimineaţa, din nou va fi ceaţă local, posibil asociată cu burniţă. Vantul doar pe cretele montane cele mai înalte prinde putere, iar la amiază vor fi temperaturi de la 14 grade în Moldova, până la 22 de grade în Banat şi Lunca Dunării.

Şi în Bucureşti, marţi, va fi o zi mohorâtă, cu cer acoperit de nori şi, posibil, câţiva stropi de ploaie, dar şi ceaţă în zori. Prin urmare, la amiază abia dacă se ating 17 grade, cu vânt domol.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO pe două săptămâni

Miercuri nu se iveşte soarele, norii acoperă cerul în întreaga ţară şi plouă pe arii extinse, ziua în jumătatea de vest, iar noaptea în cea de sud. Prin urmare, pe alocuri se adună cantităţi mai însemnate de apă, iar vântul va avea şi el intensificări izolate. În plus, temperatura aerului scade simţitor faţă de zilele precedente în regiunile intracarpatice, astfel că la nivelul întregii ţări valorile maxime se vor încadra între 13 grade în Banat şi 23 de grade în sudul Munteniei. Odată cu această răcire, pe crestele montane vântul va sufla tare, iar în noaptea următoare este posibil ca ploile să se transforme în lapoviţă şi ninsoare.

În Bucureşti, deşi cerul devine tot mai noros, până la amiază tot se adună 20 de grade în termometre. Însă ploile, moderate cantitativ, apar mai ales către seara şi în noaptea următoare, când şi vântul se înteţeşte.

Joi, temperaturile scad şi în regiunile extracarpatice, astfel că maximele zilei ajung să fie uşor mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă. Numai 12 grade vor indica termometrele în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei, în timp ce în Oltenia abia se ating 19 grade. Iar ca aspect, în estul şi sud-estul ţării, cerul va fi mai mult noros, va ploua pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă însemnate. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala local în centru şi izolat în vest şi nord-vest. Vântul va avea şi el intensificări locale în est si sud, iar la munte va sufla tare, iar precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Şi în Bucureşti, temperaturile scad faţă de ziua precedentă, la amiază vor fi doar 16-17 grade, căci peste zi rămâne cer acoperit de nori şi temporar va mai ploua, iar vântul va avea intensificări.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Adio, grătare! Minivacanța de 1 Mai e compromisă. Weekendul aduce ploi abundente în toată țara
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Horoscop chinezesc săptămâna 28 aprilie – 4 mai 2025: Semnul zodiacal care pleacă în vacanță fără să țină cont de bugetul alocat
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Minivacanța de 1 Mai: Amenzi uriașe pentru grătare, muzică și campare ilegală
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre