Cotidianul economic Vedomosti a relatat luni, citând un studiu al Gaidar Institute for Economic Policy, că detaliile privind 24,8% din cheltuielile federale vor fi clasificate până în 2016. Institutul estimează că o cotă de aproape 16,7% din următorul buget de stat va fi clasificată până în 2014, urmând ca cifra să crească până la 21,4% în anul următor, informează Agerpres.
Cheltuielile din domeniul Apărării se află la baza acestei consolidări a secretului, conform raportului, în condiţiile în care 59% din costurile militare urmează să fie clasificate în 2014, în creştere faţă de 52% în acest an. Prin comparaţie, cheltuielile militare clasificate din Statele Unite ale Americii au fost apreciate de Transparency International la 8% din totalul bugetului de apărare în 2013.
În baza unor cifre bugetare anunţate anterior de Ministerul de Finanţe de la Moscova, cheltuielile clasificate pe următorii trei ani vor avea o valoare combinată de 300 de miliarde de dolari. Guvernul rus s-a angajat să modernizeze complexul militaro-industrial al ţării, ceea ce ar presupune investiţii estimate la 750 de miliarde de dolari la orizontul lui 2020.