Andrei Gerea, propunerea PNL pentru Ministerul Economiei: fost electronist, cu datorii de peste 176.000 euro

Andrei Gerea, propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, are 45 de ani, este licenţiat în economie, în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, şi are experineţă în mediul bancar.
Bogdan Asaftei
15 oct. 2013, 08:34
Andrei Gerea, propunerea PNL pentru Ministerul Economiei: fost electronist, cu datorii de peste 176.000 euro

Pe plan profesional, Andrei Gerea a început de la munca de jos, fiind electronist automatizări la Automatica SA, înainte de Revoluţie (1987 – 1988). Tot ca electronist a lucrat şi în anii următori (1988 – 1992), la compania ICE Felix Computers SA. Au urmat poziţii de director comercial la Van Soestbergen SRL (1991-1992), merceolog la Industrial Export (1993-1997), manager relaţii cu clienţii la Eximbank România (1997-2002), Emporiki Bank (2000-2001) şi Alpha Bank (ian. 2002 – apr.2004), apoi director de sucursală la Banca Ţiriac – Piteşti (2002-2004).

Cariera sa politică a început în februarie 1990, când s-a înscris în PNL, iar timp de patru ani (1990-1994) a ocupat funcţia de vicepreşedinte OTUNL Bucureşti (Organizaţia Tineretului Universitar). Urcă apoi încă o poziţie, cea de vicepreşedinte TNL Bucureşti în perioada 1994 – 1996. Devine apoi vicepreşedinte Organizaţia sector 1, PNL (1994 – 2002), iar din 2002 este vicepreşedinte Organizaţia PNL Argeş.

A mai fost consilier local al sectorului 1, în două perioade: 1996 – 2000 şi 2000 – 2004. De asemenea, timp de doi ani, 1998 – 2000, Gerea a fost membru al Consiliului de Dezvoltare Regională Bucureşti – Ilfov.

În 2012, Andrei Gerea a fost ales deputat de Argeş, iar din mai 2013 este lider al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, după plecarea lui Dan Radu Ruşanu la ASF.

Din declaraţia sa de avere reiese că deţine două locuinţe, un apartament şi o casă, ambele în Argeş. Nu are maşină şi are doar 10.000 de euro în conturi. În schimb are datorii la bănci de 176.100 euro.
Este un deputat destul de activ, are 13 iniţiative în actuala legislatură.

VEZI SI: Varujan Vosganian şi-a dat demisia din Guvern, Victor Ponta a acceptat-o

 

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Cântăreaţa de muzică populară, criticată pentru ţinutele sumare! Românii au fost nemiloşi: Puţină decenţă
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Scandal între Marius Tucă și Victor Ponta: Ești absolut penibil
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Trump amenință cu „bombardamente cum lumea n-a mai văzut”. Rusia reacționează: „E o rețetă pentru dezastru!”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred