Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, în data de 15.10.2013, reţinerea învinuiţilor Barbură Gheorghe, Belciug Costel şi Boţa Arin, agenţi de poliţie în cadrul posturilor de poliţie Semlac, Şeitin şi respectiv Peregu Mare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual sub formă continuată.
„În urma unor informaţii existente la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, exploatate de Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, procurorii arădeni au început urmărirea penală faţă de trei agenţi de poliţie. Conform acestor date, învinuiţii, cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, opreau în trafic autoturisme (în special pe cele înmatriculate în străinătate sau pe teritoriul altor judeţe) invocând încălcarea unor prevederi ale legislaţiei rutiere, după care pretindeau şi primeau de la conducătorii auto depistaţi diverse sume de bani, în lei sau în valută, pentru a nu aplica sancţiunile contravenţionale privind abaterile constatate„, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Pentru a-i prinde pe agenţii şpăgari, au fost autorizaţi şi introduşi mai mulţi investigatori sub acoperire care au încălcat regimul circulaţiei rutiere şi au fost ulterior opriţi de către poliţişti pe DN 7 în zona localităţii Pecica unde cei agenţi desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier.
„În urma investigaţiilor au fost identificate în perioada august-septembrie 2013 peste 20 de situaţii în care cei trei învinuiţi au pretins şi au primit de la investigatorii sub acoperire cât şi din partea unor şoferi, sume de bani, în lei sau valută (de regulă 50 de euro) pentru a nu întocmi procese verbale de constatare a contravenţiilor. De asemenea, s-a constat că aceştia au întocmit procese verbale de constatare a contravenţiilor în care au consemnat o altă stare de fapt decât cea reală, care să nu atragă suspendarea dreptului de a conduce şoferilor de la care au primit sumele de bani”, se mai arată în comunicat.
Cei trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual sub formă continuată.