Ministrul Agriculturii: Probabil în 2014 va scădea TVA-ul la carne, dar vrem şi la legume, fructe şi la lapte

Carnea va fi următorul produs la care se va reduce TVA-ul la 9%, probabil se va face acestă reducere de anul viitor şi va cuprinde şi alte produse, precum legumele, fructele şi laptele, a declarat, marţi, la Titu, judeţul Dâmboviţa, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Romania TV
15 oct. 2013, 12:19
Ministrul Agriculturii: Probabil în 2014 va scădea TVA-ul la carne, dar vrem şi la legume, fructe şi la lapte

„Pentru bugetul anului 2014 nu discutăm, pentru că implicaţiile sper să nu mai fie asupra bugetului dacă scădem TVA-ul la carne. Anul acesta într-adevăr au fost implicaţii pentru că există acea neîncredere că odată cu reducerea TVA avem încasări cel puţin egale. Se reduce TVA de la 24% la 9%. Obiectivul pe care l-a avut FMI, şi e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puţin aceleaşi”, a precizat ministrul Daniel Constantin, citat de Agerpres.

Acesta spune că măsura reducerii TVA şi la alte produse se va lua după o perioadă de evaluare a efectului reducerii TVA la pâine.

„După o perioadă, să zicem un an de zile, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus preţul pâinii, că am salvat acele societăţi, am salvat locuri de muncă, dar am avut şi încasări cel puţin egale la bugetul de stat şi dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem şi am spus de fiecare dată, probabil, următorul produs va fi carnea, eu sper să fie mai multe, sper să fie şi legumele, şi fructele, şi laptele. Pentru că şi acolo există un grad de evaziune destul de mare, grad de evaziune care produce probleme pe piaţa care ar trebui să fie corectă şi în care concurenţa ar trebui să primeze, dar în condiţii egale”, a afirmat Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a adăugat că nu trebuie prevăzut nimic în bugetul pe 2014 cu privire la reducerea TVA.

„Dacă toate aceste lucruri sunt în regulă şi avem şi încasări, atunci nu va mai fi implicaţie asupra bugetului (…). Ca atare nu trebuie să prevedem nimic în bugetul anului 2014 cu privire la reducere”, a precizat ministrul Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a fost prezent, marţi, în judeţul Dâmboviţa, pentru a se întâlni cu producători agricoli în Titu, Târgovişte şi Voineşti.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Stațiunea balneoclimaterică din România care e mereu plină de turiști români și străini. Aici ai tot ce îți trebuie, apa termală este nemaipomenită. “Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Cine își serbează onomastica de Florii. Lista completă a numelor și semnificația lor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
O nouă recalculare de pensii. Cine ar putea primi bani mai mulți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii