Hillary Clinton, amendată la Londra. Află cum a încălcat legea

Fostul secretar de stat american Hillary Clinton a încasat o amendă substanţială pentru parcare ilegală la Londra, unde s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute pentru a primi un premiu în domeniul diplomaţiei, potrivit Agerpres.
Romania TV
16 oct. 2013, 07:35
Hillary Clinton, amendată la Londra. Află cum a încălcat legea

Deşi incidentul s-a produs săptămâna trecută, despre el s-a aflat de abia acum, după cum relevă The Washington Post.

Clinton s-a deplasat la Londra pentru a participa la o ceremonie la Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale, cunoscut şi ca Chatham House, pentru a ridica un premiu.

Locurile de parcare din zonă sunt cu plată (aproximativ 3,3 lire pe ora /circa 5 dolari), iar bolidul ex-şefei Departamentului de Stat american, un Mercedes argintiu, a staţionat fără plată timp de aproximativ 45 de minute în faţa clădirii Institutului Regal.

În pofida protestelor gărzilor de la Secret Service, un inspector al poliţiei rutiere londoneze a emis o amendă de 80 de lire sterline ($ 127) pentru tichetul de parcare neachitat.

Un fotoreporter al unei publicaţii britanice, martor al întâmplării, a văzut cum o gardă a fostului secretar de stat protesta din mâini, arătând poliţistului actele de identitate, însă omul legii nu a putut fi convins, lăsând tichetul cu amendă pe parbrizul maşinii, potrivit MailOnline.

‘Sunt sigur că ea va înţelege că regulile sunt aceleaşi pentru toţi, indiferent de statutul lor pe scena mondială’, a explicat ulterior un reprezentant al autorităţilor britanice.

Spynews
La ce oră are loc finala de la 100 de metri liber, unde David Popovici vrea un nou aur olimpic. Programul complet al zilei de 31 iulie
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Ce au pățit două turiste în Munții Făgăraș. Au mers cu cortul și au trăit un adevărat șoc: ”Un fel de tentativă de omor”
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Atenție! Cum va trebui să folosiți CNP-ul fiscal
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Drama care i-a marcat viața lui Andrei Stoica. Totul s-a schimbat din acel moment! Campionul, declarații emoționante la Star matinal e pe val: ”Plângeam în fiecare seară” | VIDEO
Spynews
Cătălin Bordea a oferit prima reacție în războiul dintre fosta soție, Livia, și prietenii săi: „Au fost lezați”
Evz.ro
Ce a putut să spună Victor Ponta. A bătut-o pe Șoșoacă
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Nuntă cu 1.200 de invitați în Maramureș! Cum au reacționat internauții după ce evenimentul a ajuns viral pe TikTok: „Am zis că e filmare de la Beach Please”
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Premierul Marcel Ciolacu despre numirea comisarului european: Discuții cu Ursula von der Leyen și negocieri interne
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?