Ponta vrea ca noua procedură de privatizare a CFR Marfă să înceapă IMEDIAT

Primul ministru Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să demareze în cel mai scurt timp o nouă procedură de privatizare pentru CFR Marfă, fără a mai da prilejul apariţiei unor presiuni precum cele ce au dus la eşuarea vânzării pachetului majoritar de acţiuni către Grup Feroviar Român.
Romania TV
16 oct. 2013, 10:31
Ponta vrea ca noua procedură de privatizare a CFR Marfă să înceapă IMEDIAT

Premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului Ramona Mănescu să se asigure că noua procedură pentru privatizarea CFR Marfă nu va mai fi blocată nici de CSAT, nici de bănci sau de funcţionari asupra cărora se fac presiuni politice.

„Au fost unii care, după ce au ţipat să nu-i dăm CFR-ul lui Gruia Stoica, de ieri ţipă să i-l dăm. Astăzi, doamna ministru (Ramona Mănescu, n.r.), după ce prezentaţi în Guvern nota de informare privind privatizarea CFR, să porniţi practic procedura pentru o nouă privatizare, fără a ne mai bloca de această dată nici CSAT, nici declaraţii, nici să mai fie speriate băncile sau funcţionarii. Cu timp destul până în vara anului viitor şi cu un management performant, corect şi cinstit la CFR Marfă, pentru a continua trendul pozitiv, şi fără presiuni politice sunt convins că privatizarea va fi una normală”, a spus şeful Executivului.

CITEŞTE ŞI: Stoica cere restituirea de urgenţă a sumei de 30 milioane euro, garanţia şi avansul pentru CFR Marfă

Totodată, Victor Ponta a anunţat că vineri, la ora 10.00, va avea loc o şedinţă extraordinară de Guvern pentru listarea Romgaz. „Toate procedurile de privatizare şi listare au fost un succes în acest an la societăţile din energie. Şi cu Transgaz, şi cu Nuclearelectrica, şi sunt convins că şi la Romgaz va fi la fel de mare”, a mai spus Ponta.

CITEŞTE ŞI: GFR prezintă motivele pentru care nu a fost încheiată privatizarea CFR Marfă

Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut finaliza la termenul limită, luni, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu a putut da avizul până luni, instituţia cerând date suplimentare privind tranzacţia.


DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Ordin UE. Se aplică la mașinile pe benzină și motorină. Intră în vigoare în 2025
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Prime cât trei salarii. Ordonanța, publicată în Monitorul Oficial. Cine sunt beneficiarii
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Fumatul devine interzis. Legea care se pregătește. NU mai pot cumpăra țigări
StirileBZI
Șoferii vor fi nevoiți să susțină din nou examenul auto. Se schimbă permisul de conducere!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului