„Actul normativ prevede distribuirea gratuită de mere, în limita valorii zilnice de 0,37 lei/elev pentru anul şcolar 2013 – 2014, considerând o perioadă de 85 de zile de şcolarizare. Bugetul acestui program pentru anul şcolar în curs este de 61.282,66 mii de lei”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.
Potrivit Guvernului, în cadrul programului sunt prevăzute şi măsuri adiacente recreativ-educative care constau în vizite la ferme şi staţiuni de cercetare pomicolă, la expoziţii şi târguri de profil, concursuri tematice cu premii care să contribuie la dezvoltarea competenţelor şi/sau interesului elevilor faţă de grădinărit şi pomicultură.