Şeful statului vede în CNAS principalul vinovat în ceea ce priveşte starea sistemului de sănătate.
„Realitatea sistemului de sănătate ne arată că principalele probleme sunt monopolul CNAS care este un dezastru din punct de vedere al eficienţiei. Al doilea neajuns este politizarea sistemului sanitar, apoi ineficienţa, corupţia şi de-abia al cincilea este subfinanţarea”, a afirmat Băsescu.
Acesta a arătat că, în 2010, bugetul sănătăţii a fost de 5 miliarde de euro, de cinci ori mai mulţi decât în 2000, fără ca lucrurile să se îmbunătăţească. De altfel, preşedintele crede că principalii opozanţi ai reformării legislaţiei din sistem sunt cei care au gestionat fondurile până acum.
„Toţi cei printre degetele cărora li se scurg miliardele prin adoptarea legii sunt împotriva ei. Un asigurator privat nu va mai fi de acord să ţină un om în spitale 14 zile pentru nişte analize. Unul privat îi spune medicului că internarea după o operaţie de apendicită este de 48 de ore, nu de două săptămâni”, a argumentat Băsescu în favoarea apariţiei unor sistem privat de asigurare medicală.
„CNAS nu reuşeşte să urmărească ce se întâmplă cu medicamentele şi banii din spitale. Sistemul de stat nu urmăreşte corect banii. Este clar că este o problemă de sistem, nu de oameni. Avem 42 de case de asigurări judeţene care nu controlează cum se cheltuiesc banii”, constată preşedintele.
În schimb, asiguratorii privaţi vor controla mult mai bine modul de cheltuire a banilor în sistem, iar responsabilitatea va fi partajată. Totodată, în sistem vor intra mai mulţi bani deoarece există posibilitatea ca mulţi cetăţeni să-şi facă o asigurare de sănătate mai amplă decât pachetul minimal furnizat până acum.
Băsescu susţine că, după prelungirea dezbaterii publice pe marginea Legii sănătăţii pe durata întregii luni februarie, Parlamentul ar trebui să adopte legea până în vară astfel încât să poată fi declanşat procesul de elaborare a legislaţiei subsecvente în domeniu.
Până atunci, preşedintele a cerut depolitizarea dezbaterii astfel încât guvernul să nu fie obligat să adopte legea tot prin asumarea răspunderii, aşa cum a făcut cu Legea educaţiei. „Sunt interese gigantice în neadoptarea unei noi legi a sănătăţii”, a avertizat Traian Băsescu.