Cum a vrut Realitatea Media să păcălească statul român. Guvernul a sesizat Parchetul General

Guvernul a transmis Parchetului un raport elaborat după verificări la instituţii publice privind raporturile comerciale cu Realitatea Media SA, arătând că sunt indicii ale implicării reprezentanţilor firmei în acte care pot întruni elemente constitutive de "fals în înscrisuri sub semnătură privată".
Romania TV
17 oct. 2013, 12:57
Cum a vrut Realitatea Media să păcălească statul român. Guvernul a sesizat Parchetul General

Raportul a fost redactat de către Corpul de Control al premierului după verificări efectuate la Ministerul Dezvoltării, Autoritatea Naţională pentru Turism, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi Compania Naţională a Imprimeriilor „Coresi”, în legătură cu încheierea, modificarea şi încetarea raporturilor comerciale dintre aceste entităţi şi SC Realitatea Media SA.

În nota de control se arată că acţiunea de verificare a fost iniţiată din dispoziţia prim-ministrului şi a avut la bază informaţiile publice conform cărora „Statul datorează bani Realităţii Media”.

În urma unui contract încheiat cu Ministerul Turismului, ar fi trebuit realizat un program de 10 minute intitulat „Realitatea all-inclusiv”, care să fie difuzat zilnic în perioada 18.05.2009 – 30.09.2009, în intervalul orar 21.30 – 21.40. La finalul contractului, dar și pe durata acestuia, Ministerul a constatat că Realitatea Media nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, prin urmare a refuzat să plătească facturile emise de aceasta. Programul respectiv nu a fost niciodată difuzat în intervalul orar cuprins în contract, și nu a avut durata de 10 minute, reprezentanții Realității motivând că în perioada respectivă au avut loc multe evenimente importante, care au impiedicat îndeplinirea acestor obligații. Suma prevăzută în contract este de 832.167 RON, iar Realitatea Media S.A. a acționat Ministerul în judecată, următorul termen fiind stabilit pentru data de 02.12.2013, la Curtea de Apel București.

Un caz mai flagrant se referă la pretențiile pe care Realitatea Media SA le are față de RAAPPS. În perioada septembrie 2009 – martie 2011, Realitatea TV a emis din spațiile închiriate în interiorul Casei Presei Libere, administrată de RAAPPS, fără să achite integral chiria sau utilitățile datorate. Când pe 07.09.2011 procedura insolvenței a fost deschisă față de Realitatea Media SA, RAAPPS a formulat  o cerere de înscriere la masa credală a sumei de 1.282.781,70 RON, sumă ce a fost admisă și înscrisă în tabelul final al creditorilor. Cei de la Realitatea Media au răspuns RAAPPS printr-o cerere depusă la Tribunalul București prin care obligă Regia la plata sumei de 20.000.000 RON, contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiilor închiriate. Realitatea Media nu a depus însă și actele doveditoare care să ateste că au fost aduse îmbunătățiri în valoare de 20.000.000 RON, însă printre facturile și contractele depuse sunt prezente și unele care nu au nicio legătură cu spațiul în cauză, fiind vorba de amenajări făcute la restaurantul „Golden Blitz” pentru emisiunea de Revelion 2006-2007, amenajarea studiourilor mai multor stații din țară, producția unor spoturi publicitare,  sisteme de iluminare și alte echipamente folosite pentru desfășurarea activității unui post de televiziune.

Același lucru l-au încercat reprezentanții Realitatea Media SA și cu Compania Națională a Imprimeriilor „Coresi” SA. După ce au închiriat un spațiu de la CNI „Coresi” SA, pentru care de asemenea nu au plătit în totalitate chiria și utilitățile, și pe care au decis să îl părăsească după ce au strâns datorii în valoare de 2.792.607 RON, la doi ani de la aceste evenimente, Realitatea Media SA, aflată în procedura insolvenței, a formulat o cerere accesorie prin care solicită de la CNI „Coresi” plata sumei de 32.726.893 RON, contravaloarea „investițiilor” făcute în spațiu și a echipamentelor aflate în posesia CNI „Coresi” SA, sumă care apoi a fost ajustată la 21.922.514 RON. Pentru a ajunge la această sumă, Realitatea Media SA a adus facturi emise în perioada 2007-2008, adică anterior contractului încheiat cu CNI „Coresi” SA, au fost adăugate salariile angajaților Realitatea Media din perioada 2006-2010. De asemenea, trebuie menționat faptul că Realitatea Media a decis de bună-voie să părăsească spațiul închiriat de la „Coresi”, nefiind vorba de o evacuare, ceea ce înseamnă că echipamentele și bunurile invocate au fost abandonate acolo. Cererea a fost trimisă de Curtea de Apel București, Tribunalului București, spre rejudecare, după ce Tribunalul  a acceptat-o într-o primă fază.

Concluziile raportului Corpului de Control sunt că în acest moment nicio instituție a statului nu are o obligație de plată, care să fie stabilită în mod definitiv și irevocabil, față de Realitatea Media, prin hotărâri judecătorești, iar în susținerea acestor pretenții, reprezentanții Realitatea Media nu au depus documente care  să le dovedească pretențiile. Mai mult, Realitatea Media înregistrează datorii față de instituțiile de la care pretinde că are de încasat bani.

Nota de informare a Corpului de Control a fost transmisă și Parchetului General pentru a fi efectuate cercetări, având în vedere că din verificările efectuate rezultă posibilitatea implicării reprezentanților Realitatea Media S.A. în acte și operațiuni care pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă de înșelăciune.

Raportul a fost transmis, miercuri, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, pentru „analiză şi dispunerea măsurilor legale care se impun”.

Societatea Realitatea Media se află în insolvenţă. Guvernul a aprobat recent o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, că licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă va fi suspendată de către CNA până la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licenţe.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Animalul din România pentru care iordanienii sunt în stare să plătească oricât. Au cumpărat vapoare întregi și acum vor să ia direct de la fermieri ca să fie siguri că prind marfă de calitate
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Atacurile rusești au avariat infrastructura portuară ucraineană și nave comerciale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy