Otzi, omul gheţurilor, are urmaşi în viaţă: Află cine sunt ei şi unde trăiesc

Ötzi omul gheţurilor, o mumie celebră şi extraordinar de bine conservată ce a fost descoperită în 1991 în Alpii italieni, are rude în viaţă în regiunea în care a fost găsit, conform rezultatelor unei noi analize genetice, informează LiveScience.com.
Cristina Dinu
17 oct. 2013, 15:49
Otzi, omul gheţurilor, are urmaşi în viaţă: Află cine sunt ei şi unde trăiesc

Acest studiu, publicat în ultimul număr al revistei Forensic Science International: Genetics, a ajuns la concluzia că mumia cu o vechime de 5.300 de ani are, în prezent, cel puţin 19 rude bărbaţi pe linie paternă, scrie Agerpres.

„Putem spune că omul gheţurilor şi aceşti 19 oameni au un strămoş comun, un bărbat care a trăit în urmă cu 10.000 – 12.000 de ani”, a comentat Walther Parson, medic legist la Institutul de Medicină Legală din Innsbruck, Austria, co-autor al acestui studiu. „Astfel, aceşti 19 bărbaţi sunt mai îndeaproape înrudiţi cu omul gheţurilor decât alţi oameni. De obicei ne gândim la membrii familiilor noastre atunci când vorbim de rude. Aceste date demonstrează însă că ADN-ul poate fi folosit pentru a ne urmări rudele înapoi în timp„, a mai adăugat el.

Ötzi este cel mai bine studiat om din Neolitic. Mumia sa a fost extraordinar de bine conservată în Alpii Ötztal, iar de la descoperirea sa oamenii de ştiinţă i-au studiat în detaliu atât corpul cât şi hainele şi obiectele pe care le avea la el în momentul morţii. Astfel, cercetătorii au descoperit că omul gheţurilor avea probleme cu dinţii, avea o dietă bazată pe cereale, fructe şi legume şi suferea de maladia Lyme. De asemenea, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că moartea lui Ötzi a fost una violentă, omul gheţurilor căzând într-o ambuscadă. El a fost lovit la cap şi apoi a murit din cauza hemoragiei după ce o săgeată i-a străpuns o arteră în zona umărului.

Parson şi colegii săi au ajuns însă la rudele omului gheţurilor din întâmplare. Echipa de cercetători studia modul în care geografia Alpilor ar fi putut influenţa bagajul genetic al oamenilor din respectiva regiune. În cadrul acestui studiu ei au analizat materialul genetic cuprins în cromozomul Y (cromozomul care se transmite doar pe linie paternă) la aproximativ 3.700 de bărbaţi din regiune.

Echipa a descoperit faptul că 19 bărbaţi au în comun o linie genetică denumită G-L91 cu Ötzi. Este posibil ca măcar unul dintre aceşti bărbaţi să fie descendentul direct al omului gheţurilor, parte a unei linii genealogice ce se întinde peste 5.300 de ani. Chiar dacă nu există însă un descendent direct din omul gheţurilor, cercetătorii susţin că atât cei 19 bărbaţi cât şi Ötzi au împreună un strămoş comun care ar fi trăit în urmă cu cel puţin 10 milenii.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Cât costă să construieşti o casă de până în 100 mp, în 2025? Preţuri pentru manoperă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți