Inedita POVESTE a oraşelor SUBTERANE din Turcia, săpate în STÂNCĂ, ce adăposteau ZECI de MII de oameni VIDEO

Există numeroase construcţii antice care uimesc prin masivitatea şi ingeniozitatea lor. Inedit este faptul că până în prezent, modul în care au fost construite nu a putut fi explicat. Acesta este şi cazul oraşului subteran Derinkuyu, din Turcia, săpat zeci de metri în stâncă, sub pământ. Inedit este faptul că este legat prin tuneluri lungi de câţiva kilometri cu alte oraşe asemănătoare din zonă, reuşind să adăpostească aproximativ 100.000 de persoane.
Claudiu Popa
19 oct. 2013, 09:26
Inedita POVESTE a oraşelor SUBTERANE din Turcia, săpate în STÂNCĂ, ce adăposteau ZECI de MII de oameni VIDEO

Regiunea istorică Cappadocia, locul în care se află oraşul Derinkuyu, conţine un ansamblu de oraşe subterane, săpate în stâncă. Potrivit cercetărilor, ele au fost folosite de primii creştini ca ascunzători, dar se pare că au fost construite de o altă civilizaţie, cu peste o mie de ani în urmă şi folosite ulterior de alte civilizaţii.

Până în prezent au fost descoperite aproximativ 200 de astfel de aşezări subterane cu două sau mai multe nivele, în timp ce 40 dintre acestea au cel puţin trei. Chiar şi aşa, două dintre ele sunt reprezentative, Derinkuyu şi Kaymaklı, considerate adevărate „minuni” ale lumii antice.

Citeşte şi Oraşele FANTOMĂ din China: MEGA STRUCTURI urbane, lăsate în PARAGINĂ. Imaginile îţi vor da fiori FOTO

Complexul Derinkuyu are o adâncime de 85 de metri, fiind construit pe 18 etaje subterane. Inedit este faptul că ele oferă toate condiţiile pentru o locuire îndelungătă, fără a fi nevoie de ieşire la suprafaţă, având fântâni cu apă dulce, puţuri de ventilaţie şi numeroase apartamente, magazine, camere comune, cimitire, camere de arme şi rute de scăpare, având o capacitate de 20.000 de oameni. Mai mult, au fost descoperite peste 52 de puţuri de ventilaţie unele cu o adâncime de 52 de metri, majoritatea nefiind conectate cu suprafaţa de frica otrăvirii în timpul atacurilor.

Oraşul a fost deschis vizitatorilor în anul 1965, însă doar 10 procente din întregul complex este accesibil turiştilor, mai ales că în multe dintre galerii oamenii sunt nevoiţi să se târască din cauza înălţimii foarte mici. De asemenea, un tunel de la etajul trei era folosit pentru conectarea cu un alt oraş mare, Kaymakli, situat la cinci kilometri distanţă.

Conform Departamentului de Cultură din Turcia, oraşul a fost construit de frigieni în secolele 7-8 înainte de Hristos, fiind mărit în era bizantină. Primele informaţii scrise despre Derinkuyu îi aparţin lui Xenophon, datând din anii 431-355 î.e.n. Astfel, el spunea că oamenii din Anatolia şi-au săpat casele în piatră, crescând chiar şi animale domestice sub pământ. 

Citeşte şi Arheologii au fost SURPRINŞI, după o descoperire de PROPORŢII în Mexic: Se întinde pe 22 de HECTARE

Cu toate acestea, există informaţii potrivit cărora oraşul subteran ar fi fost construit în anii 1.400 î.e.n de către hitiți, lucru acceptat de numeroşi arheologi în urma descoperirilor recente. Astfel, au fost găsite mai multe sigilii specifice acestui popor, alături de statui din perioada respectivă considerându-se că acest complex a fost folosit în timpul invaziei tracilor din anii 1.200 î.e.n. Mai târziu, el a fost folosit de alte civilizaţii, fiind mărit de comunităţile creştine, cercetătorii descoperind de asemenea şcoli, biserici şi beciuri pentru vin săpate mai recent şi la o adâncime mai mare.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni