Halloween este o sărbătoare de origine celtică. Echivalentul sărbătorii creştine este „Ziua tuturor sfinţilor”, care este sărbătorită pe 1 noiembrie, şi care este asociată cu Halloweenul în creştinismul modern, în special cel catolic şi protestant. În unele ţări, cum este Suedia, de pildă, sărbătoarea se ţine în prima sâmbătă din luna noiembrie.
Sărbătoarea cu echivalent creştin a fost răspândită în lumea occidentală în secolul al XIX-lea, de către imigranţii irlandezi din Statele Unite ale Americii. Simbolul sărbătorii este dovleacul sculptat, în care se pun, de obicei, lumânări aprinse şi care a fost „botezat” Lanterna lui Jack.
Din ritualul comic-horror fac parte deghizările – în special ale copiilor – în vrăjitori, mumii, spirite sau alte personaje de acest fel. Petrecăreţii colindă pe la casele oamenilor şi rostesc formula „Păcăleală sau dulciuri”, înţelegând prin acesta că aceia care nu le vor oferi colindătorilor dulciuri, aceştia le vor face o farsă.
Hotelierii din lumea întreagă vin în ajutorul petrecăreţilor de Halloween şi le propun celor mai „tari de înger” câteva locuri unde ar putea intra în atmesfera acestei sărbători. Este vorba despre hoteluri şi alte locuri bântuite, unde amatorii de senzaţii tari ar putea petrece noaptea de Halloween.
Fantomele din Europa
În România, cea mai indicată „reşedinţă” pentru noaptea de Hallowwen este faimosul Castel Bran, cunoscut în Occident ca fiind Castelul lui Dracula. Site-urile turistice îl recomandă în mod expres, iar într-un top 10 al celor mai înspăimântătoare destinaţii de Halloween, realizat anul trecut, Castelul lui Dracula se află pe locul 9.
„Poate nu ai nevoie de usturoi şi ţepuşe când vizitezi Castelul Bran din Transilvania, România, dar adevărul terifiant despre groaznicul prinţ Vlad Ţepeş te va face cu siguranţă să te uiţi în spatele tău când vizitezi castelul”, sunt de părere autorii acestui top, de la site-ul Hotwire.com care a realizat clasamentul. Ei susţin că în acest castel poţi simţi „mânia lui Dracula”, voievodul care îi trăgea pe ticăloşi în ţeapă şi despre care circulă legenda că era vampir.
Castelul Edinburgh: Numit şi Castelul lui Glamis este unul dintre cele mai înfricoşătoare locuri din lume. Povestea lui începe în 1650, iar la originea tuturor poveştilor despre apariţiile de acolo stă Lady Glamis, care a fost acuzată de vrăjitorie în 1537 şi arsă pe rug chiar în faţa fiului ei, un copil nevinovat. Mai în glumă, mai în serios, agenţiile de turism recomandă cu căldură acest faimos castel amatorilor de senzaţii tari, în noaptea de Halloween, având reputaţia de destinaţia cea mai „infestată” de fantome. Cei care nu cred că e chiar aşa, n-au decât să meargă acolo, să se convingă.
Din 1650, pe holurile castelului au fost semnalate apariţii ale unui toboşar fără cap, dar şi ale unui câine care bântuie mormintele. Bineînţeles, vedeta este Lady Glamis, iar apariţiile ei tot mai frecvente i-au îndemnat pe specialişti, în 2001, să facă un experiment în interiorul castelului. În 2001, un medic englez s-a alăturat unei echipe de 240 de voluntari care au petrecut zece zile în castelul bântuit. La sfârşitul experimentului, ei au confirmat că locul, este cu adevărat „plin de fantome”. Ei au raportat că au avut senzaţii de arsură, că au simţit atingerea fantomelor şi că le-au şi văzut pe unele dintre acestea bântuind camerele şi coridoarele.
Castelul Houska: Castelul din Cehia a fost construit în secolul al XIII-lea, într-o pădure din nordul Pragăi. Despre acesta se spune că ar fi fost construit special ca să fie o poartă către iad. Este mai degrabă un castel demonic, acolo fiind văzute creaturi jumătate om, jumătate animal. În castel există o groapă mare, unde prizonierii care voiau să fie cruţaţi de pedeapsa capitală, nu aveau decât să coboare pe o frânghie în acea groapă. Legenda spune că primul prizonier care a ales această variantă de graţiere, ar fi scos un urlet după ce a ajuns în groapă. Iar după ce a fost scos, arăta cu 30 de ani mai bătrân. Se mai spune că după câteva zile a şi murit.
Şi mai interesant este faptul că în anii 1930, naziştii au preluat castelul pentru a face experimente oculte. Hitler, fostul dictator nazist, era entuziasmat de fenomenle paranormale, dar nu s-a aflat nimic despre presupusele experimente oculte făcute de nazişti acolo, numai faptul că, după renovarea castelului au fost găsite acolo câteva schelete de ofiţeri nazişti, care fuseseră mai degrabă ucişi prin execuţie. Apariţii semnalate în acest loc sunt cele ale unei femei purtând o rochie veche, care deschide din când în când ferestrele camerelor de la etaj, cea a unei creaturi ciudate, între om, câine şi broască şi cea a unui cal alb fără cap.
Castelul Brissac: Castelul din Franţa fost construit în secolul al XI-lea şi are nu mai puţin de 200 de încăperi. Este considerat a fi cel mai înalt castel de pe Valea Loarei, cu o istorie bogată şi picantă. Astfel se spune că acest castel a fost cumpărat de doi nobili, soţ şi soţie, Jacques şi Charlotte.
Femeii îi plăceau jocurile amoroase şi sexul zgomotos cu amantul său. Adesea îl ţinea treaz toată noaptea pe soţul ei cu astfel de aventuri. Toată povestea s-a încheiat când şi Charlotte, şi amantul ei au dispărut, dar nu a pierit nici astăzi gălăgia pe care o făceau aceştia în timpul partidelor de amor.
Străzile lui Jack Spintecătorul: O atmosferă terifiantă oferă şi străzile din Whitechapel, East London, mai ales când bate vântul, noaptea.
Sunt locurile de unde Jack Spintecătorul, faimosul criminal în serie a cărui poveste a fost ecranizată, îşi alegea victimele, din rândul prostituatelor, pe care le ucidea apoi.
Muzeul Torturii: Aflat în Amsterdam, Muzeul Torturii este o adevărată expoziţie de instrumente şi metode de tortură din Evul Mediu.
Sălile muzeului oferă una dintre cele mai întunecate mărturii despre pofta de violenţă, despre cruzimea umană, despre mutilare, dar şi despre tendinţa de umanităţii de a-şi distruge propria-i specie. Pe ecrane instalate în interior, vizitatorii pot viziona asemenea scene.
Le Manoir: Chiar şi Parisul, „oraşul luminilor” are partea lui întunecată. Cine are curajul să încerce o sperietură zdravănă, se poate aventura în Le Manoir de Paris (Conacul din Paris), loc căruia i s-au atribuit cele mai macabre poveşti, de la grota faimoasei Fantome de la Operă, până la Peştera Vampirilor, Sergentul Bertrand necrofilul şi fantoma din Grădinile des Tuileries.
Un tur de Halloween al acestor obiective oferă experienţe interesante. În plus, actori profesionişti deghizaţi în fantome, monştri, vrăjitoare … oferă spectacole ce te transpun în atmosfera poveştilor poveştilor ce se spun despre acest loc.
America bântuită
Şi de partea cealaltă a Atlanticului circulă poveşti despre fantome şi locuri bântuite.
Mount Washington : Este o veche reşedinţă din Breton Woods, New Hampshire, unde umblă fantoma „prinţesei” Caroline Foster. Femeia a murit în 1939, dar după cum spun cei care adminsitrează domeniul pe care soţul ei, Joseph Stickney, constructor de căi ferate, l-a fondat în 1902, „o femeie elegantă, îmbrăcată cu o rochie în stil Victorian circulă pe-acolo.
Camera ei preferată, este 314, în ceea ce acum este un hotel elegant. Aceea este dormitorul pe care ea îl împărţea cu soţul ei.
Homestead: Construit în 1766, Homestead din Hot Springs, este una dintre cele mai vechi destinaţii turistice din SUA. Vizitatorii au observat prezenţa fantomelor la etajul al 14-lea al clădirii, în aripa veche a acesteia.
Se crede că una dintre aceste apariţi este fantoma unei mirese care s-a sinucis la începutul anilor 1900, pentru că viitorul ei soţ ar fi fugit înainte de nuntă, iar ea şi-ar fi luat astfel zilele, neputând îndura faptul că el o părăsise.
Grove Park: În Asheville, Carolina de Nord, Grove Park este bântuit de aproape o jumătate de secol de „Doamna în Roz”. Povestea spune că tânăra femeie a stat în camera 545 a hotelului, prin 1920, de unde s-a aruncat sau a fost aruncată de cineva în Curtea cu Palmieri, de la al cincilea etaj.
Vizitatorii de astăzi povestesc că au văzut din când în când un abur roz circulând prin acea cameră, iar alţii că au văzut chiar o femeie frumoasă, cu părul lung, purtând un halat roz.
La Posada de Santa Fe: Comerciantul Abraham Staab a construit La Posada de Santa Fe în New Mexico, în 1882, în stilul unui castel victorian, pentru familia lui. Lucrătorii actualului hotel povestesc că după ce soţia lui Staab, Julia, a murit, în 1896, la vârsta de 52 de ani, fantoma ei ar bântui camera 100 a actualului hotel, care era atunci chiar dormitorul ei.
Femeia participa la toate petrecerile organizate acolo, iar personalul hotelului este instruit să o salute de fiecare dată când intră în camera ce i-a aparţinut.