Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori, în vârstă de 75 de ani, a fost spitalizat pentru examene medicale după descoperirea unor probleme cardiace, a declarat fiica sa Keiko.
Ea a precizat că tatăl său, într-o stare de sănătate fragilă, suferă de hipertensiune arterială. El a compărut în faţa unui tribunal joi asupra finanţării din banii publici a unor tabloide ce îi promovau persoana sau denigrau pe adversarii săi. Audierile trebuie să fie reluate de luni 29, a indicat ea.
La putere din 1990, fostul preşedinte a fugit din Peru în Japonia, ţara natală a părinţilor săi, pe fondul unui imens scandal de corupţie, demisionând prin fax de la un hotel din Tokio la sfârşitul anului 2000.
Citeşte şi Românii extrădaţi în Malaezia pentru trafic de droguri sunt apăraţi de avocatul lui Miloşevici
Fujimori a obţinut cetăţenia japoneză şi Lima a încercat în zadar ani în şir să convingă Tokio să-l extrădeze. După o lungă bătălie juridică, în cele din urmă Chile, unde a plecat în 2005, l-a extrădat pe Fujimori în septembrie 2007.