Razele ultraviolete cauzează îmbătrânirea pielii şi apariţia a 80,3% din totalul ridurilor, afirmă autorii unui studiu realizat pe un eşantion de 298 de femei, din care jumătate adorau să se bronzeze, iar jumătate preferau să evite soarele.
Autorii studiului au descoperit, totodată, că o creştere cu 2% a vătămărilor pielii îmbătrâneşte chipul unei persoane cu până la trei ani.
Expunerea pe termen lung la razele ultraviolete poate duce, de asemenea, la pigmentare excesivă, reduce elasticitatea pielii şi la o degradare a texturii pielii, inclusiv la îngălbenirea ei.
Alţi factori pot schimba şi ei felul în care arată pielea şi structura ei, printre aceştia numărându-se forţa de gravitaţie, procesul natural de îmbătrânire, poluarea, dieta, fumatul, bolile şi stresul.
Autorii acestui studiu, publicat în revista medicală Clinical, Cosmetic And Investigational Dermatology, au dorit să calculeze pentru prima dată doar efectele pe care le au razele ultraviolete.
Potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax, dermatologii au examinat chipurile a 298 de femei, cu vârstele cuprinse între 30 de ani şi 78 de ani, iar 12 experţi au analizat fotografiile individuale ale acestora, proiectate pe un ecran.
Citeşte şi: Secrete de reîntinerire a pielii
Un alt grup de voluntari au privit chipurile acestor femei şi au estimat vârstele lor.
Rezultatele arată că efectul expunerii la razele ultraviolete creşte odată cu vârsta. Diferenţe semnificative au fost constatate la nivelul ridurilor şi al calităţii texturii pielii după vârsta de 50 de ani, iar persoanele care adoră să se bronzeze arată mai bătrâne decât vârsta lor reală.
Citeşte şi: Cum să încetineşti procesul de îmbătrânire. Descoperă cinci sfaturi uşor de urmat
Cercetătorii au calculat un „procent al vătămărilor solare” şi au estimat că Soarele este responsabil pentru apariţia a 80,3% din totalul ridurilor. Ei au descoperit, totodată, că femeile cu un procent de vătămare solară de 80% îşi arată vârsta reală, femeile cu un procent de vătămare solară de 82% arată cu trei ani mai în vârstă, iar cele al căror procent de vătămare solară este de 78% arată cu trei ani mai tinere.