Atenatorul, o femeie, a murit în urma atacului, comis în faţa sediului provincial al partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), a adăugat el, potrivit Mediafax.
Ministrul de Interne turc, Idris Naim Sahin, declarase anterior că atacul s-a soldat şi cu rănirea a zece persoane. „O bombă a explodat, omorând o persoană şi rănind alte zece”, afirmase el imediat după producerea atentatului.
Sahin a mai spus că ţinta atacului nu a fost biroul AKP. „Explozia a avut loc în apropierea sediului provincial, dar acesta nu a fost direct vizat”, a declarat el.
Surse din cadrul serviciilor de securitate locale au afirmat că autoarea atentatului, care purta o centură cu explozibili, a încercat să intre în biroul AKP, însă a fost remarcată de agenţii de securitate şi a decis să detoneze încărcătura în faţa clădirii.