România s-a făcut de râs la cel mai important târg de carte din lume: Ne-am dus în şlapi şi capot

România s-a făcut de râs la cel mai important târg de carte din lume. Organizarea standului românesc a fost proastă, iar vizitatorii, aproape inexistenţi. Scriitorii şi editorii arată cu degetul spre Ministerul Culturii şi spun că România s-a prezentat în "şlapi şi halat" la cel mai important eveniment literar din lume.
Iulian Tudor
22 oct. 2013, 10:07
România s-a făcut de râs la cel mai important târg de carte din lume: Ne-am dus în şlapi şi capot

La Târgul de Carte de la Frankfurt se semnează contracte importante, iar totul este pregătit din timp în cele mai mici detalii. Nu la fel a procedat şi ţara noastră, care, în opinia participanţilor, s-a făcut de râs.

„Orice ţărişoară – Muntenegru, Serbia, vecinii noştri, nu ne comparăm cu americanii sau englezii – a avut o preocupare privind estetica standurilor lor. (…) Adică, poţi să te duci într-un capot sau poţi să te îmbraci într-o rochie frumoasă. Şi noi preferăm să ne ducem în capot şi şlapi. Cam aşa am arătat”, a povestit pentru Gândul Simona Kessler, agent literar.

Editorii spun că România a apărut la Frankfurt ca în urmă cu 23 de ani. Prezentările de cărţi s-au făcut la scaune, din lipsă de vizitatori, a povestit ironic scriitorul Nicolae Prelipceanu.

„Erau doar două roll-up-uri necăjite cu Ministerul Culturii(…)Am impresia că pentru Ministerul Culturii este o sarcină prea mare să organizeze standurile naţionale, cu toate limitările de buget şi presiunea politică”, a povestit dezamăgit şi directorul Asociaţiei Editorilor din România, Mihai Mitrică.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, spune că nu instituţia pe care o conduce s-a ocupat de organizare şi dă vina pe Institutul Cultural Român. Pe de altă parte, Ioan Matei, şeful Biroului Cultură Scrisă din cadrul Ministerului Culturii recunoaşte că România s-a prezentat la târg la nivelul anilor trecuţi. Mai mult decât atât, de această dată, ţara noastră nu a avut un stand propriu, ci unul închiriat.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 metri liber la Jocurile Olimpice cu cel mai bun timp
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!