Matt Browne, supranumit „strategul liderilor lumii”, este unul din cei mai importanţi oameni ai Center for American Progress, organizaţie extrem de apropiată preşedintelui american Barack Obama, şi care se ocupă cu promovarea şi crearea de legături între liderii lumii care au o viziune progresistă.
Într-un interviu acordat Antenei 3, la Washington, Matt Browne a lăudat implicarea şi curajul de care Victor Ponta dă dovadă, afirmând că doar prin astfel de acţiuni România îşi poate schimba imaginea în lume.
„Faptul că a venit aici, că a stat de vorbă cu domnul Joe Biden… Sunt impresionat de implicarea domnului Ponta. Numai folosind astfel de acţiuni puteţi să schimbaţi felul în care sunteţi priviţi”, a declarat Browne.
Nu este prima dată când Browne îşi exprimă aprecierea faţă de Victor Ponta. Anul trecut acesta a fost unul din susţinătorii premierului României, luându-i apărarea în conflictul cu preşedintele Băsescu, acuzând eforturile Cotroceniului de a denigra imaginea premierului român. Într-un articol pentru Huffington Post, Browne critica acuzaţiile de plagiat aduse de Traian Băsescu, afirmând că acestea au loc în contextul conflictului pentru reprezentarea României la Consiliul European ce urma să aibă loc, fiind de părere că succesul lui Victor Ponta deranjează „vechea gardă”.