Aproximativ 300 de deţinuţi provenind din Al-Qaida, „înarmaţi cu cuţite şi bare de fier, au atacat gardienii închisorii”, rănindu-i pe unii, iar pe alţii luându-i ostatici, scrie Agerpres.
Într-o înregistrare video, postată joi seara pe YouTube, un înalt responsabil Al-Qaida din sudul Yemenului, Jalal Baledi al-Marqashi, a declarat: ‘Îi avertizăm pe toţi angajaţii regimului de la Sanaa în legătură cu posibilele consecinţe pe care le-ar putea avea orice atac împotriva deţinuţilor, ca pedeapsă pentru revolta lor împotriva gardienilor’.
Răspunsul Aqpa va fi sever şi durerors, a adăugat acesta, în înregistrarea video de trei minute.
Marqashi a acuzat autorităţile yemenite de maltratarea deţinuţilor, „de tortură, bătăi, insulte, menţinerea lor în detenţie pentru perioade lungi de timp fără acuzaţii şi fără motiv, organizând procese incorecte şi subiective”.
Două organizaţii neguvernamentale locale au cerut joi ONU să investigheze ‘încălcări periculoase ale drepturilor omului’ în închisorile din Yemen.
Centrul local pentru drepturile civile şi politice şi Fundaţia pentru dezvoltare în Orientul Mijlociu i-au cerut guvernului de la Sanaa să creeze o comisie pentru a investiga suferinţa prizonierilor, vorbind de omor, vătămare corporală şi tortură.
Nasser Al-Wahichi, şeful Aqpa, considerată de SUA drept aripa cea mai periculoasă a organizaţiei, a promis în urmă cu câteva luni că îi va elibera pe susţinătorii săi deţinuţi în închisorile din Yemen. El însuşi a scăpat dintr-o închisoare din capitala yemenită în februarie 2006, împreună cu alţi 22 de membri ai reţelei teroriste, în urma unei evadări spectaculoase.
Al-Qaida a profitat de slăbirea guvernului yemenit în 2011, pe fondul revoltei populare împotriva fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh, pentru a-şi consolida poziţia în ţară.