Guvernul şi FMI vor reanaliza toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă

Guvernul şi delegaţia FMI au convenit, vineri, la Palatul Victoria, să reanalizeze toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă. Această analiză are ca scop identificarea tuturor motivelor care au condus la nefinalizarea operaţiunii, fără să stabilească deocamdată un termen pentru încheierea procesului de vânzare.
Filip Stan
25 oct. 2013, 18:23
Guvernul şi FMI vor reanaliza toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că printre subiectele discutate de reprezentanţii FMI cu premierul Ponta şi o parte dintre miniştri s-a aflat şi procedura de privatizare a CFR Marfă.

„S-a convenit cu acest prilej ca procedura de privatizare să fie reanalizată, în vederea identificării acelor prevederi care au împiedicat finalizarea cu succes a procesului. Vor fi analizate toate aspectele tehnice”, au arătat sursele.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Privatizarea CFR Marfă a fost iniţiată printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

În luna mai, Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Nici valoarea garanţiei de participare, de 10 milioane euro, nu a fost modificată, cumpărătorul având obligaţia să achite şi un avans de 20 milioane euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă preluate.

Marţi, ministrul Transporturilor a declarat că noul calendar al privatizării va fi discutat cu FMI şi CE astfel încât la sfârşitul acestei săptămâni, în şedinţa de vineri a Guvernului, să poată prezenta calendarul în principiu agreat.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă procedurile pentru o nouă privatizare a companiei, proces care să fie încheiat până în vara anului viitor.

 

VEZI SI:

Băsescu: La CFR Marfă, Ponta a vrut să ajute un prieten, pe Gruia Stoica, şi a ieşit prost

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu mai are scăpare. Verdictul venit azi, 8 aprilie (SURSE)
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Veste proastă pentru acești părinți. Vor avea o mare obligație
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
Dispar anumite pensii. Vârsta de pensionare va crește treptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card