În prima jumătate a anului 2012, rezultatul net al fondurilor de pensii private s-a ridicat la 328,7 milioane de lei. Pe Pilonul II, rezultatul net al fondurilor a cumulat 440,4 milioane de lei, de la 307,9 milioane de lei în urmă cu 12 luni.
În cazul celor 10 fonduri facultative, profitul net a atins 22,4 milioane de lei, în creştere cu mai puţin de două milioane de lei faţă de iunie 2012.
Administrat de ING Pensii, fondul de pensii private obligatorii ING a consemnat cel mai ridicat profit net la nivelul industriei, de 146,67 milioane de lei, în creştere cu 31,6% faţă de iunie 2012.
A doua poziţie în clasament revine fondului aflat în administrarea Allianz-Ţiriac Pensii-112,67 milioane de lei, de la 83,59 milioane de lei în urmă cu 12 luni.
Profitul net al fondului Alico, gestionat de Alico Pensii, a urcat cu 201%, la 78,45 milioane de lei.
Raportat la numărul de participanţi, fondul Alico a înregistrat un profit net de 97,9 lei pe client, fiind urmat în această ierarhie de fondul ING-86,5 lei pe client şi fondul AZT Viitorul Tău-84,6 lei (administrat de Allianz-Ţiriac Pensii).
Pe segmentul pensiilor facultative, primele trei locuri sunt ocupate de ING Optim-7,6 milioane de lei (+18,5% faţă de iunie 2012), AZT Moderato-4,21 milioane de lei (+41,8%) şi BCR Plus (+3,1%). Cele trei fonduri sunt administrate de ING Asigurări de Viaţă, Allianz-Ţiriac Pensii şi BCR Pensii.
Raportat la numărul de participanţi, fondul Raiffeisen Acumulare (administrat de Raiffeisen Asset Management SAI) a înregistrat un profit net de 202,8 lei pe client, fiind urmat în acest top de fondul AZT Moderato (Allianz-Ţiriac Pensii) – 124,2 lei pe client şi fondul Pensia Mea (AFP Pensii)-113,1 lei/client.
La finele lunii septembrie, cei opt administratori prezenţi pe Pilonul II gestionau active nete de 12,76 miliarde de lei pentru 5,95 milioane de participanţi.
Primele contribuţii la Pilonul II au fost virate în mai 2008.
Pentru Pilonul III, unde primele contribuţii au fost virate începând cu luna mai 2007, activele celor 10 fonduri însumau 750,11 milioane de lei pentru 305.796 de persoane, la 30 septembrie.