Calendar-şoc lansat în Italia. Vezi care a fost sursa de inspiraţie a fotografului

Fotograful italian Oliviero Toscani, un obişnuit al unor campanii de scandal, a lansat joi la Florenţa (centru) un calendar publicitar compus din 12 fotografii ale unor penisuri, la un an după ce a publicat un calendar cu pubisuri ale unor femei, relatează AFP.
Romania TV
13 ian. 2012, 07:59
Calendar-şoc lansat în Italia. Vezi care a fost sursa de inspiraţie a fotografului

În cursul prezentării de la Palazzo Nonfinito, Muzeul Naţional italian de Antropologie şi Etnologie, Oliviero Toscani şi-a apărat noua producţie. „Este pandantul celuilalt calendar. Fără acesta, celălalt nu ar servi la nimic şi viceversa. Este necesar să ne amuzăm un pic şi să ne oprim să mai raţionalizăm totul”, a subliniat el.

Noi, bărbaţii, suntem mult mai civilizaţi ca voi, femeile! Voi vă enervaţi imediat ce vorbim despre micile voastre afaceri„, a continuat fotograful, referindu-se la furia anumitor feministe, după prezentarea calendarului precedent.

Calendarele promovează imaginea consorţiului toscan Vera Pelle (Piele Veritabilă – pellealvegetale.it), un grup de tăbăcari care utilizează coloranţi naturali extraşi din plante.

Aflat la această prezentare, Rocco Siffredi, un star porno italian, a apreciat că „cea mai importantă este o dedramatizare” a sexului.

„Eu cred că faptul de a arăta organele genitale diminuează atracţia sexuală”, a declarat un pictor prezent la eveniment.

Potrivit criticului de artă Philippe Daverio, „nudul feminin este tolerat, cel masculin, din nefericire, neavând acest drept. Astfel, suntem aici pentru a apăra drepturile bărbatului împotriva bigotismului”.

Toscani şi-a construit cariera pe scandal, ilustrând campanii anterioare pentru haine ale companiei Benetton destinate unui bărbat murind de SIDA (1992) sau condamnat la moarte în Statele Unite (2000). Unele dintre campaniile sale au fost interzise în Italia, inclusiv cea în care apar doi bărbaţi sărutându-se.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Plaja superbă de lângă Capitală: nisip fin, apă limpede și pădure deasă la doar 70 de kilometri de București
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Decizie majoră în CSAT. Cum va fi afectată România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Donald Trump vrea să fie următorul Papă: „Asta ar fi alegerea mea numărul 1!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri