Deputatul PSD Carmen Moldovan a avut o poziţie dură faţă de retragerea unui tablou cu Traian Băsescu pe post de Budha şi Emil Boc pe post de albină dintr-o expoziţie a unor artişti plastici din Timişoara.
„Acţiunea PDL de a cenzura o expoziţie de artă de la Timişoara este un atac la adresa democraţiei”, a spus deputatul PSD, Carmen Moldovan.
Aceasta deplânge faptul că cenzura a devenit una dintre principalele modalităţi de acţiune a celor de la putere. „Cenzura de la Timişoara făcută de PDL, prin intermediul celor din CJ Timiş, trebuie sancţionată foarte dur. PDL încalcă dreptul la libertatea de exprimare, drept consfinţit prin Constituţie şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Nu trebuie să trecem cu vederea acest incident foarte grav pentru că riscăm să ne pierdem drepturile şi libertăţile pentru care mii de români şi-au pierdut viaţa în 1989. Astfel de semnale sunt îngrijorătoare. Ele ne arată că reprezentanţii puterii nu mai ţin cont nu doar de spiritul democratiei, dar nici de regulile sale formale”, mai spune Carmen Moldovan.