„În acest an România a solicitat Comisiei Europene rambursarea a peste 2 miliarde de euro, fapt care a fost posibil datorită măsurilor luate pentru asigurarea sumelor necesare pentru plata beneficiarilor şi deblocării tuturor programelor operaţionale. În perioada imediat următoare trebuie accelerat ritmul în care solicităm noi rambursări de sume Comisiei, ceea ce va fi posibil doar dacă beneficiarii implementează cât mai repede proiectele, iar instituţiile statului din sistem procesează în cel mai scut timp documentele necesare”, a spus ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
În perioada 1 ianuarie – 28 octombrie, prin Programul Operaţional Regional, au fost solicitate spre rambursare Comisiei Europene fonduri în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare sumă solicitată prin intermediul unui program.
Potrivit comunicatului MFE, pe locurile următoare din punct de vedere al valorii fondurilor solicitate spre rambursare în acest an se clasează Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul căruia s-a cerut returnarea a peste 484 milioane de euro, respectiv Programul Operaţional Sectorial Mediu pentru care au fost transmise documente pentru rambursarea a peste 456 milioane de euro.
În acelaşi timp, declaraţiile de cheltuieli transmise în acest an pentru Programul Operaţional Sectorial Transport însumau circa 373 milioane de euro la data de 28 octombrie.