Aproximativ 20 de ţări europene cooperează în materie de spionaj cu Agenţia americană pentru Securitatea Naţională, conform unui document citat de publicaţia spaniolă El Mundo.
Potrivit documentului citat, Statele Unite clasifică pe patru niveluri gradul de cooperare cu alte state în materie de spionaj.
În primul grup – cel de „Cooperare totală” – sunt incluse ţări precum Marea Britanie, Australia, Canada şi Noua Zeelandă.
Din al doilea grup – pentru „Cooperare concentrată” – fac parte 18 ţări europene – Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia – dar şi Japonia şi Coreea de Sud.
Al treilea grup – „Cooperare limitată” – include ţări precum Franţa, Israel, India şi Pakistan, în timp ce din a patra categorie – „Cooperare excepţională” – fac parte ţări considerate ostile intereselor Statelor Unite.
Citeşte şi Obama: SUA vor furniza toate informaţiile solicitate în legătură cu scandalul de spionaj
Pe fondul noilor dezvăluiri, autorităţile spaniole au retractat, miercuri, criticile vehemente privind spionajul practicat de Statele Unite. Servicii secrete europene au efectuat interceptări în state europene şi au transmis informaţiile Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională, a declarat marţi directorul NSA, Keith Alexander, explicând că ipotezele prezentate de ziarele Le Monde, L’Espresso şi El Mundo sunt „total false”.”Dezvăluirile făcute de publicaţiile Le Monde, El Mundo şi L’Espresso despre interceptarea comunicaţiilor cetăţenilor europeni de către NSA sunt total false”, a spus generalul Keith Alexander. „Pentru a fi perfect clar, noi nu am colectat informaţii despre cetăţeni europeni; informaţiile au fost furnizate NSA de parteneri europeni”, a explicat generalul Alexander în cursul audierilor în Comisia de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor.
Alţi oficiali americani citaţi de Wall Street Journal au declarat, marţi, că operaţiunile de interceptare a comunicaţiilor atribuite Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA) în Franţa şi Spania au fost efectuate de serviciile de spionaj din ţările respective. „Interceptările efectuate de servicii europene de spionaj (…) erau transmise NSA”, ca parte a eforturilor de protejare a cetăţenilor de ameninţarea terorismului, au explicat oficialii americani.
Ministerul spaniol de Externe şi ambasada Franţei la Washington au refuzat să comenteze aceste informaţii. Noile dezvăluiri par să invalideze versiunea prezentată în ultimele zile de presa europeană privind amploarea activităţilor serviciilor americane de spionaj. Publicaţii europene au relatat, citând documente oferite de fostul consultant NSA Edward Snowden, că serviciile americane de spionaj au interceptat zeci de milioane de conversaţii telefonice în ţări precum Franţa şi Spania, inclusiv comunicaţiile unor lideri ai ţărilor europene, precum cancelarul german Angela Merkel.