Eugen Nicolăescu: Vrem ca în 2016 medicina de familie să reprezinte 10% din totalul fondurilor sănătate

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, că doreşte ca la finalul mandatului, în 2016, medicina de familie să reprezinte 10% din total fonduri sănătate faţă de 6,4-6,8% cât este în prezent.
Filip Stan
30 oct. 2013, 21:14
Eugen Nicolăescu: Vrem ca în 2016 medicina de familie să reprezinte 10% din totalul fondurilor sănătate

„Noi vrem ca la sfârşitul mandatului, în 2016, medicina de familie să reprezinte 10% din total fonduri sănătate. Acum ea reprezintă 6,4-6,8%. Ne-am propus să ajungem la anul la 8,5%, anul următor să ajungem undeva la 9,2% şi în 2016 să ajungem la 10%”, a explicat ministrul Eugen Nicolăescu, citat de Agerpres.

El a afirmat că prin transferarea unor servicii medicale din sistemul spitalicesc către medicina de familie şi cea de ambulator s-ar face o economie de peste 500 milioane euro anual.

„Credem că am putea să recuperăm între 500 milioane şi un miliard de euro pe an, ceea ce ar fi cam 9-10% din ce poate să ofere sistemul sanitar românesc ca finanţare, prin transferarea unor servicii medicale din sistemul spitalicesc care costă foarte mult. Între 1.400-1.800 lei este cazul care se decontează pentru o internare continuă şi între 14-20 lei este o consultaţie care se realizează în pre-spital adică la medicina de familie sau medicina ambulatorie. Noi ne-am propus pentru 2014, intrând pachetul cu 1 februarie, sperăm noi, în funcţiune, să reducem undeva între 10% şi 12% din acest 40% pierderi prin internări în spitale care nu sunt necesare, ceea ce ar însemna cam 25% din 40% sperăm să le ducem din internare continuă din spitale pe partea de ambulator. Dacă facem un calcul vom vedea că este de vreo 25 de ori mai ieftin să consulţi în ambulator. Am făcut un calcul şi vom avea cam de şase ori mai mulţi pacienţi în partea de pre-spital, ducând aceste servicii în pre-spital”, a susţinut Nicolăescu.

CITEŞTE ŞI Nicolăescu: FMI şi CE să stea liniştite, reforma în sănătate va respecta nevoile populaţiei

El a precizat că prin noua legislaţie în domeniul sănătăţii doreşte ca sistemul să fie dirijat în folosul pacientului.

În ceea ce priveşte partea de prevenţie din pachetul de bază, ministrul Sănătăţii a spus că se va face o evaluare a stării de sănătate cetăţenilor.

„Prin partea de prevenţie din pachetul de bază vom face o evaluare gen acel tip de program naţional de evaluare a stării de sănătate, astfel încât fiecare cetăţean să participe la un asemenea program. Că programul acesta este anual sau la 3 ani, este în funcţie de specificul medical, de riscurile pe care le avem fiecare dintre noi”, a punctat Nicolăescu, care a precizat, pe de altă parte, că salariile personalului medical vor creşte pe etape.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit în șant, după ce s-a izbit într-un stâlp
substantial.ro
Banana lipită de perete, vândută cu 6,2 milioane de dolari: „O provocare pentru arta contemporană”
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili