Populaţia de romi a Marii Britanii este una dintre cele mai mari din Europa

Populaţia de romi a Marii Britanii este una dintre cele mai mari din Europa, în condiţiile în care se estimează că aproximativ 200.000 de imigranţi romi trăiesc în această ţară, potrivit unei cercetări.
Iulian Tudor
31 oct. 2013, 09:29
Populaţia de romi a Marii Britanii este una dintre cele mai mari din Europa

Studiul, publicat pe Channel 4, contrazice declaraţiile Guvernului din 2011, atunci când executivul declarase că „relativ puţini cetăţeni romi” s-au stabilit în Marea Britanie.

Se crede că majoritatea imigranţilor romi au ajuns în Marea Britanie din momentul în care mai multe state est-europene, printre care Slovacia şi Republica Cehă, au aderat la Uniunea Europeană în 2004.

Cifra este avansată de un nou studiu important realizat de cercetătorii de la Universitatea din Salford, potrivit cărora populaţia de romi imigranţi din Marea Britanie este „semnificativă” şi „creştere”, iar cifra de 200.000 este aproape sigur o „estimare conservatoare”.

Romii, aminteşte Channel 4 News, sunt cea mai mare minoritate etnică din Europa, cu o populaţie de aproximativ 12 milioane de persoane, care trăiesc în mare parte în Europa de Est, de multe ori într-o sărăcie extremă, supuşi discriminării şi segregării.

Cercetătorii citează condiţiile dure din alte locuri drept unul dintre factorii importanţi care i-a făcut pe romi să aleagă Marea Britanie. De asemenea, potrivit acestora, creşterea rapidă a numărului de imigranţi romi reprezintă o provocare pentru autorităţile locale, al căror personal este de multe ori „copleşit”.

Potrivit studiului, un număr mare de romi trăieşte la Londra, în nord-vestul şi în centrul ţării.

CITEŞTE ŞI: Presa internaţională: Românii merg la muncă în străinătate din cauza salariilor mici, nu a şomajului

Ceea ce nu se cunoaşte încă, notează articolul apărut pe site-ul Channel 4 News, este cât va creşte populaţia de romi din Marea Britanie atunci când restricţiile existente pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari vor fi ridicate începând din luna ianuarie a anului viitor.

Deşi autorii raportului susţin că impactul potenţial al schimbării este ‘incert’, ei remarcă totuşi opinia tot mai împărtăşită în rândul autorităţilor locale potrivit cărora ‘ridicarea anumitor restricţii privind drepturile ar putea conduce la o creştere a imigranţilor în Marea Britanie’.

Potrivit studiului, în Marea Britanie trăiesc 197.705 de romi, dintre care 183.297 în Anglia, 3.030 în Scoţia, 878 în Ţara Galilor şi 500 în Irlanda de Nord.

De asemenea, 64,3% dintre autorităţile locale cred că numărul de romi în zona lor este în creştere, faţă de 1,8% care susţin că numărul romilor este în scădere.

În 2009, un studiu a încercat să estimeze numărul de imigranţi de etnie romă din Marea Britanie, iar autorii au avansat la acel moment o populaţie totală minimă de 49.204 de romi în Anglia

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
Playtech.ro
Orașul fantomă al României era motorul economiei țării, dar acum a ajuns o ruină. Doar câteva familii mai locuiesc acolo
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri