Radu Moraru supărat că CNA permite firmelor de cablu să nu retransmită Naşul TV

Radu Moraru, asociat al televiziunii Naşul TV, i-a acuzat, joi, pe membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) că permit ca UPC să încalce Legea audiovizualului şi să nu retransmită în pachetul digital de bază Naşul TV, deşi acest post este unul obligatoriu la retransmisie pentru cablişti.
Filip Stan
31 oct. 2013, 12:27
Radu Moraru supărat că CNA permite firmelor de cablu să nu retransmită Naşul TV

În şedinţa CNA din 26 septembrie, Radu Moraru a declarat că UPC încalcă Legea audiovizualului şi nu retransmite „în pachetul digital de bază” Naşul TV, deşi acest post TV este unul obligatoriu la retransmisie pentru toţi cabliştii, în conformitate cu principiul „must carry”.

„Avem de-a face cu o încălcare gravă a Legii audiovizualului. Practic, compania UPC ne-a scos din pachetul digital de bază şi ne-a codat, fiind singurul post din lista must carry care «a beneficiat» de acest tratament. Ne întrebăm de ce a făcut UPC acest lucru şi vreau să aduc în atenţia dumneavoastră, a CNA, că prea uşor se încalcă Legea audiovizualului”, a spus atunci Radu Moraru membrilor CNA. El a precizat că UPC a scos Naşul TV din pachetul digital de bază de la 1 septembrie. Ca urmare a acestei decizii a UPC, televiziunea Naşul TV nu mai este recepţionată în 500.000 de case din România, a mai spus la momentul respectiv Radu Moraru.

În schimb, Cornel Marian şi Adina Calfa, reprezentanţii UPC, au declarat în şedinţa CNA din 26 septembrie că televiziunea Naşul TV se regăseşte în prezent în pachetul digital al UPC România.

„Absolut orice abonat de digital beneficiază de set-top-box şi recepţionează acest canal (…). E nevoie de rearanjare în frecvenţe. Naşul TV este în pachetul de bază digital”, a spus Marian Cornel.

Ulterior, reprezentanţii Serviciului Inspecţie din cadrul CNA au efectuat un control la UPC, raportul rezultat în urma controlului fiind discutat în şedinţa CNA din 22 octombrie. Raportul de Inspecţie al CNA nu a confirmat reclamaţia lui Radu Moraru.

Radu Moraru a contestat apoi la CNA raportul de inspecţie şi a solicitat rediscutarea reclamaţiei referitoare la reţeaua UPC. În şedinţa CNA de joi, 31 octombrie, Radu Moraru a fost din nou prezent în faţa Consiliului, prezentându-şi punctele de vedere referitoare la faptul că televiziunea Naşul TV nu este preluată în pachetul digital de bază al UPC.

Membrii CNA au reanalizat situaţia, hotărând să respingă contestaţia lui Radu Moraru. „Pentru” acceptarea contestaţiei au votat patru membri ai Consiliului (Lorand Turos, Florin Gabrea, Viorel Vasile Buda şi Cristina Trepcea), în timp ce „împotrivă” au votat membrii CNA Monica Gubernat, Laura Georgescu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Decizia l-a nemulţumit foarte mult pe Radu Moraru, care i-a acuzat pe membrii CNA că tolerează încălcarea Legii audiovizualului de către o „corporaţie străină” şi tolerează „un raport mincinos” realizat de Serviciul Inspecţie al CNA.

„Este inadmisibil, fără precedent, de două luni se încalcă legea şi dumneavoastră toleraţi un raport mincinos”, le-a spus Radu Moraru, cu vocea ridicată, membrilor CNA. „Vreţi să ieşim în stradă, ok, mulţumim frumos”, a mai spus Radu Moraru.

Atitudinea sa l-a nemulţumit foarte tare pe Florin Gabrea, care i-a spus lui Radu Moraru că „este cel puţin neelegant ce face”. „CNA este un organism deliberativ, au fost două păreri”, a spus Gabrea.

„Nu există păreri pe lege”, i-a spus, în schimb, Radu Moraru. „E inadmisibil să tolerezi un raport mincinos. Locuri de muncă ale unor români stau în mâna unui om care nici măcar n-a ştiut să numere canalele (angajatul CNA care a efectuat controlul la UPC, n.r.). Daţi-l afară. Nu se poate să toleraţi aşa ceva”, a spus Moraru.

După ce Radu Moraru a părăsit sala de şedinţa a CNA, Monica Gubernat, membru al Consiliului, a spus: „Poate ar trebui să consemnăm încă un abuz şi o presiune asupra CNA”.

„Atâta vreme cât colegi de-ai noştri merg şi alimentează cu păreri din interior (…) Este parte componentă a ceea ce se întâmplă”, a spus, în schimb, Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Florin Gabrea a spus că această atitudine a lui Radu Moraru va duce la dezinformarea publicului. ” Este îmbrăcat civilizat, dar nu se poartă civilizat”, a spus Florin Gabrea, cerându-i preşedintelui CNA, Laura Georgescu, să nu mai tolereze astfel de atitudini în faţa membrilor Consiliului. „Domnul Rareş Bogdan (realizator la Realitatea TV, care a fost prezent de mai multe ori în faţa CNA, n.r.) face acelaşi lucru, tratează lumea de aici ca pe nişte gunoaie. Nu se poate aşa ceva”, a mai spus Gabrea.

În schimb, Lorand Turos a spus că el respinge „orice presiune”. „Cred că mai pot circula şi pe Calea Victoriei, indiferent unde au ei sediul”, a spus glumind Lorand Turos, referindu-se la ameninţarea lui Radu Moraru cu privire la un eventual protest în stradă.

„Au fost ameninţări directe că va ieşi în stradă (…) E un tip de atitudine, acest tip de atitudine cu partenerii noştri radiodifuzori nu cred că e de acceptat”, a intervenit Florin Gabrea.

„Sunt cu totul în spiritul iritării perfect justificate a domnului Gabrea”, a spus şi Radu Călin Cristea, precizând că Radu Moraru s-a comportat „ca un inchizitor” cu membrii CNA.

El i-a mai solicitat Laurei Georgescu ca, pe viitor, să nu mai permită „o asemenea demonstraţie” în sala de şedinţe a CNA, din partea unui radiodifuzor. „CNA l-a ascultat, l-a tratat cu seriozitate (…) A fost un vot deliberativ, unii au fost pentru dânsul, alţii împotrivă”, a mai spus Cristea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Mari greșeli făcute de șoferi. Se încurcă în sensul giratoriu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație