Tragedie la Târgu Mureş. Un elev a murit înecat într-un canal, după Balul Bobocilor

Un elev de 17 ani, din Târgu Mureş, a căzut într-un canal şi s-a înecat, în timp ce se întorcea de la Balul Bobocilor. Prietenii care l-au însoţit la petrecere au anunţat autorităţile, iar trupul neînsufleţit al băiatului a fost scos la suprafaţă de scafandri.
Iulian Tudor
31 oct. 2013, 16:31
Tragedie la Târgu Mureş. Un elev a murit înecat într-un canal, după Balul Bobocilor

Elevul de 17 ani se întorcea acasă de la Balul Bobocilor, dar la un moment dat se pare că a alunecat şi a căzut într-un canal colector adânc de 4 metri, plin cu apă.

Potrivit România TV, alţi tineri au auzit strigătele sale de ajutor şi au încercat să îl salveze, însă din cauza întunericului nu au putut face nimic pentru el. I-au chemat însă pe popieri, care l-au căutat şi ei pe adolescent, însă au fost nevoiţi să sisteze căutările peste noapte, tot din cauza întunericului.

Ajutaţi şi de o echipă de scanfandrii, pompierii au reluat joi căutările, iar la un moment dat chiar s-a procedat la golirea canalului colector, pentru ca acţiunile de căutare să fie uşurate.

La această acţiune au participat atât tatăl băiatului, cât şi verişorul lui, însă tânărul a fost găsit fără suflare.

Citeşte şi De la BAL direct la SPITAL. Un elev a ajuns în comă alcoolică la urgenţe VIDEO

Spynews
Mireasa - Capriciile iubirii. Situația Ramonei, motiv de discuție în casa băieților. A recunoscut că are un copil. Ce părere are Ionuț despre ea
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea cea mai bună toamnă din viața lor. Belșug și opulență în viitorul lor
Capital.ro
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi vizibil”
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Veste minunată pentru români! SCAD ratele la creditele bancare
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Sărbătoare mare în familia unui fost cuplu de la Insula Iubirii! Fetița lor, Emma a împlinit doi ani
Spynews
Arestări masive într-o grupare acuzată de legături cu frații Tate! Cum au ajuns mafioții italieni să invadeze țara noastră cu camioane pline de droguri
Evz.ro
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi înjurături
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris
Capital.ro
Devine interzis în România. S-a dat ordin în toate țările UE de la 1 ianuarie 2025
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
FCSB învinge Maccabi Tel Aviv și asigură o sumă importantă de la UEFA
MediaFlux
BANI EUROPENI pentru persoanele cu venituri mici. Cine poate lua
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?