Procurorii Anticorupţie au ridicat mai multe documente şi calculatoare din Ministerul Agriculturii, în cadrul unei anchete vizând mai multe tranzacţii efectuate de ADS.
Percheziţiile au loc după ce DNA a deschis un nou dosar penal privind numeroase achiziţii publice considerate a fi efectuate în mod fraudulos.
„Au fost vizate câteva birouri de la Direcţia Anti Fraudă şi Control a Ministerului Agriculturii cu privirea la activitatea condusă de către Agenţia Domeniilor Statului. Şi acolo au fost percheziţii (…) Sunt vizate două note de control cu privire la o sesizare făcută de o doamnă din ADS ce sesiza conducerea Ministerului cu privire la faptul că au avut loc abuzuri cu privire la achiziţia de servicii de mentenanţă pentru xerox, folosirea cotei de carburant pentru două maşini care nu mai erau în uz, achiziţia de servicii de pază şi telefonie”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.
Acesta a precizat că sesizarea angajatei ADS a fost urmată de un control de la minister ce a sesizat unele nereguli, însă acum de caz se interesează şi procurorii DNA. „Probabil se urmăreşte dacă cei care au făcut controlul, au exercitat un control corect”, a spus Constantin despre percheziţiile de la minister.
Constantin a spus că percheziţii similare au avut loc şi la ADS, unde a fost sigilat biroul preşedintelui ADS. Ministrul a spus că au început procedurile pentru demiterea sa, însă acest lucru nu are nicio legătură cu percheziţiile. „Încă din septembrie i-am comunicat că va fi demis pentru că simţeam nevoia unor îmbunătăţiri în cadrul Agenţiei”, a conchis Constantin.