Orlando Bloom a discutat despre despărțirea de Miranda, asigurând pe toată lumea că vor păstra mereu legătura.
Cei doi și-au anunțat despărțirea săptămâna trecută, dar actorul susține că vor păstra relații apropiate pentru a-l crește împreună pe băiețelul lor, Flynn.
„Ne iubim unul pe celălalt și formăm o familie. Vom păstra relații apropiate pentru tot restul vieții noastre. Ne vom sprijini și ne vom iubi în continuare ca părinți ai lui Flynn”, a explicat actorul.
„Câteodată viața îți oferă surprize și lucrurile nu se produc așa cum speram (…) dar vom avea grijă unii de alții pentru că mai presus de orice ne iubim băiețelul”, a mai adăugat el.
La scurt timp după ce și-au anunțat despărțirea, Orlando, Miranda și Flynn au fost văzuți la o ieșire ca familie prin New York.
Cei doi au confirmat în urmă cu o săptămână că de câteva luni nu mai trăiesc împreună.
„Într-un comunicat comun, Orlando Bloom și Miranda Kerr anunță că s-au despărțit amiabil în urmă cu câteva luni. După șase ani împreună, ei au hotărât că este mai bine să se despartă”, conform unui mesaj dat publicității de reprezentanții celor doi.
Starul din „Pirates of the Caribbean” și modelul de la Victoria’s Secret și-au început relația în 2007 și s-au căsătorit în iulie 2010.AGERPRES