Contra şi Dinu Vamă, audiaţi în Dosarul Transferurilor. Noi martori vor fi chemaţi la tribunal

Zeci de martori urmează să fie audiaţi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti în dosarul transferurilor din fotbal, a cărui judecare a început în urmă cu cinci ani şi care a fost retrimis la CAB după o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Romania TV
04 nov. 2013, 07:02
Contra şi Dinu Vamă, audiaţi în Dosarul Transferurilor. Noi martori vor fi chemaţi la tribunal

Avocaţii lui George Copos, Gheorghe Neţoiu, Jean Pădureanu, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Victor Becali, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu au anunţat că vor depune o serie de probe cu înscrisuri, vor cere efectuarea de expertize financiar-contabile şi vor chema mai mulţi martori în vederea audierii.

Potrivit Agerpres, CAB a acordat un nou termen pentru data de 4 noiembrie, când urmează să fie audiaţi şase martori – fostul impresar Sică Puşcoci, fotbalistul Cosmin Contra (Petrolul Ploieşti), Dinu Gheorghe (Astra Giurgiu), Nicolae Badea, Ion Ionică şi Gheorghe Pecheanu, toţi foşti membri în Consiliul Director al FC Dinamo în 2003, când a fost perfectat transferul lui Dan Alexa la Beijing Guoan.

La ultimul termen a fost audiat Gheorghe Popescu, fost angajat al firmei Becali Sport, el fiind singurul care a dorit să fie audiat la acest termen.

Citeşte şi Dosarul Transferurilor. Jean Pădureanu spune că e amnezic, Gică Popescu a fost singurul audiat

Popescu a spus că îşi menţine declaraţiile date anterior în acest dosar, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei şi a adăugat că nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa.

Avocatul lui George Copos a cerut efectuarea unei expertize financiar-contabile ce se referă la transferul lui Cristian Dulca la Pohang Steelers şi cel al lui Daniel Pancu la Galatasaray Istanbul.

Instanţa CAB a respins luni cererea avocatului lui Jean Pădureanu de efectuare a unei expertize medico-legale care să arate că patronul Gloriei Bistriţa se află în imposibilitate de a da declaraţii.

Avocatul Ioan Cazacu a afirmat că sănătatea lui Pădureanu, în vârstă de 76 de ani, a suferit o deteriorare continuă de la ultimele analize şi a depus un dosar medical de peste 100 de file pentru a susţine această cerere.

De asemenea, potrivit avocatului, glicemia indicată de un aparat mobil pe care Pădureanu îl are la el arată valoarea de 400.

Lipsa de concentrare, lipsa capacităţii de a purta un dialog cu mine, avocatul său, mă determină să cer efectuarea acestei expertize„, a mai spus Cazacu.

Instanţa i-a întrebat pe inculpaţii din dosarul transferurilor din fotbal dacă vor să facă declaraţii şi toţi au răspuns afirmativ iar George Copos şi-a rezervat dreptul de a face declaraţii după administrarea probelor.

Instanţa a anunţat că, potrivit deciziei ÎCCJ prin care s-a dispus rejudecarea dosarului, urmează să fie audiaţi 23 de martori, în timp ce, la următorul termen avocaţii celor opt inculpaţi au cerut fiecare audierea a trei-patru martori, numărul total al acestora urmând să se apropie de circa 50.

Citeşte şi Dosarul Transferurilor. Giovanni Becali a făcut din nou CIRC în sala de judecată. Vezi cum a fost PEDEPSIT

Odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri penal şi de procedură penală, în februarie 2014, pedeapsa pentru înşelăciune se va micşora, urmând să se încadreze în limitele de la unu la cinci ani, ceea ce va duce şi la micşorarea termenului de prescripţie a acestei infracţiuni, lucru de care ar putea beneficia şi cei opt inculpaţi din dosarul Transferurilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 20 mai să trimită spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti dosarul transferurilor în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală.

Instanţa supremă a admis astfel recursul declarat de DNA şi recursurile formulate de Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali şi a trimis dosarul spre rejudecare la CAB.

Pe 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe patronul Clubului Rapid, George Copos.

CAB a mai decis atunci condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a finanţatorului de la Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, la patru ani de închisoare a fostului director al Clubului de Fotbal Oţelul Galaţi Mihai Stoica, la şapte ani de închisoare cu executare a fostului finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, la opt ani de închisoare cu executare a fostului impresar Ioan Becali, la şapte ani de închisoare cu executare a impresarului Victor Becali, la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului angajat al firmei ‘Becali sport’ Gică Popescu şi la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului acţionar la Clubul de Fotbal Dinamo Gheorghe Neţoiu.

Totodată, CAB a hotărât obligarea celor opt inculpaţi la plata unor despăgubiri către ANAF şi către cluburile sportive implicate, precum şi instituirea sechestru asigurător pe averile acestora pentru recuperarea prejudiciului. Toţi cei opt oameni din fotbal au declarat recurs.

Pe 2 octombrie 2008, DNA i-a trimis în judecată pe George Copos, preşedinte şi patron al Clubului de Fotbal Rapid Bucureşti, Mihai Stoica, fost director al Clubului de Fotbal Oţelul Galaţi, Jean Pădureanu, preşedinte al Clubului de Fotbal Gloria Bistriţa, Gheorghe Popescu.

Toţi au fost acuzaţi de înşelăciune, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Gigi Neţoiu, fost acţionar la Clubul de Fotbal Dinamo, pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, Cristian Borcea şi fraţii Ioan şi Victor Becali, impresari, toţi acuzaţi de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

DNA susţine că faptele săvârşite de cei opt inculpaţi au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind ‘spălaţi’ prin intermediul unor firme off-shore.

Rechizitoriul întocmit de procurori se referă la 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la Cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Conform probatoriului administrat, între Copos, Borcea, fraţii Becali, Pădureanu, Popescu şi Neţoiu ar fi avut loc transferuri bancare din sumele sustrase, banii fiind viraţi reciproc în conturile personale, fără justificare.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni