Ponta: Vom reduce CAS-ul cu 5%, nu 3%, începând cu iulie 2014

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va reduce contribuţiile sociale (CAS) cu un procent mai ridicat decât se prevăzuse anterior. Mai precis, scăderea va fi de 5%, nu de 3%.
Filip Stan
04 nov. 2013, 17:24
Ponta: Vom reduce CAS-ul cu 5%, nu 3%, începând cu iulie 2014

Victor Ponta a precizat că scăderea va fi de 5%, dar cu condiţia ca Guvernul să identifice până la 1 iulie toate resursele care să permită compensarea integrală a efectelor acestei măsuri.

„A fost tema cea mai intens discutată pe parcursul acestor zile şi va exista în Memorandumul de înţelegere un angajament foarte clar de scădere semnificativă – şi din punctul nostru de vedere «semnificativ» este mai mult decât 3%, este 5%, care ar avea într-adevăr un impact pentru mediul de afaceri conform studiilor – din al doilea semestru al anului, cu obligaţia din partea Guvernului de a identifica până la 1 iulie toate resursele necesare pentru ca impactul bugetar să fie neutru, adică ceea ce pierdem prin reducerea CAS să compensăm din venituri suplimentare sau din realocarea altor fonduri sau reducerea de cheltuieli”, a spus Ponta la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional.

El a arătat că reducerea CAS este un angajament politic asumat în numele Guvernului şi al coaliţiei de guvernare şi a prezentat ca sigură această diminuare.

VEZI SI:

Mariana Câmpeanu: Încercăm să reducem CAS, restul taxelor sunt foarte mici

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii