Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, scrie Mediafax.
În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă procedurile pentru o nouă privatizare a companiei, el anunţând atunci că procesul va fi încheiat până în vara anului viitor.