Fosila unui ornitorinc gigantic, descoperită în Australia

Dintele fosilizat al unui ornitorinc uriaş, care se hrănea cu broaşte-ţestoase, a fost descoperit în Australia, declară oamenii de ştiinţă americani şi australieni în Journal of Vertebrate Palaeontology.
Cristina Dinu
05 nov. 2013, 11:55
Fosila unui ornitorinc gigantic, descoperită în Australia

Acest ornitorinc carnivor, care a trăit cu 5 – 15 milioane de ani în urmă şi a fost numit „Obdurodon tharalkooschild”, avea, ca şi specia din prezent, un bot turtit ca un cioc de raţă, blana groasă şi labe asemănătoare cu cele ale unui castor.

Ornitorincul uriaş măsura în jur de un metru, fiind de două ori mai mare decât rudele sale contemporane.

Specia a fost identificată pornindu-se de la un molar descoperit de Rebecca Pian, doctorandă la Universitatea Columbia din New York, în situl fosilifer din Riversleigh, în statul australian Queensland.

„Descoperirea acestei noi specii a fost un şoc pentru noi, deoarece, până acum, fosilele pe care le aveam la dispoziţie indicau faptul că arborele genealogic al ornitorincilor era relativ liniar. Acum ştim că existau ramuri laterale ale acestui arbore, printre care cea a unei specii uriaşe”, într-o epocă în care se credea că ornitorincii erau mult mai mici şi nu aveau dinţi, a precizat Michael Archer, de la Universitatea New South Wales.

Specia uriaşă, care trăia pe ţărmul apelor din pădurile ce împânzeau regiunea, se hrănea cel mai probabil cu raci şi alte crustacee, dar şi cu mici nevertebrate, precum broaşte şi broaşte-ţestoase, ale căror fosile au fost găsite în acelaşi loc.

Ornitorincii, care se înmulţesc prin ouă, nu se mai găsesc în zilele noastre decât în estul Australiei.

Cea mai veche fosilă a speciei, datată cu 61 de milioane de ani în urmă, a fost găsită în extremitatea meridională a Americii de Sud.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI