Antonescu a precizat că în cadrul BPN al partidului s-a luat decizia în unanimitate că PNL „îşi asumă din punct de vedere politic şi negocierea făcută în numele Guvernului, împreună cu prim-ministrul de către ministrul Finanţelor, domnul Chiţoiu, şi proiectul de buget pe anul următor„.
„Temele majore pe care PNL le-a urmărit în cursul acestor negocieri şi în construcţia bugetară au fost două teme majore, care ţin de elementele esenţiale ale fiscalităţii, din punctul nostru de vedere foarte importante pentru întreaga viaţă economică, pentru mediul de afaceri şi nu numai, şi acestea au fost cota unică de 16% şi reducerea CAS”, a afirmat Antonescu.
El a precizat că în privinţa cotei unice a fost înregistrat un succes, iar în cazul CAS este vorba de „o reuşită parţială sau reuşită amânată”.
„Această scădere (a CAS, n.r.) va întra în vigoare în anul următor, dar în scrisoarea de intenţie în acest moment cu FMI este o realitate şi este prima reuşită de acest gen a unui guvern al României”, a declarat Antonescu.
El a afirmat că negocierea purtată de Chiţoiu reprezintă o premieră, deorece miniştrii de Finanţe din ultimii ani, precum Florin Georgescu, Mihai Tănăsescu, Mircea Ciumara nu au reuşit să obţină mai mult din negocierile cu FMI.
„Nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre aceşti absolut respectabili şi de neconstestat miniştri ai Finanţelor să fi îndrăznit, ca să zic aşa, mai mult şi să fi obţinut mai mult raportat la situaţia respectivă decât a obţinut în această situaţie actulul ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu”, a apreciat Antonescu.
„Cota unică a fost menţinută, iar, în legătură cu CAS, avem un rezultat care nu este exact cel pe care noi l-am dorit, dar care, printr-un vot unanim a fost apreciat ca o îndeplinire de mandat. Într-adevăr, dacă n-am reuşit ca de la 1 ianuarie să scădem CAS cu 3%, am reuşit să avem un angajament ferm ca pentru al doilea trimestru al anului 2014 să vorbim de 5%, ceea ce, chiar dacă ne face să aşteptăm, să aibă un efect economic mai important la momentul adoptării măsurii”, a precizat liderul PNL.