„În urmă cu o lună, mi-am anunţat intenţia de a câştiga preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE)”, al cărui preşedinte actual, Kirsan Iliumjinov, este sprijinit de autorităţile ruse, a anunţat Kasparov într-un mesaj publicat pe site-ul său oficial.
„Campania (…) necesită deplasări permanente în lume (…) şi, în decurs de câteva luni câte rămân până la alegeri, ar trebui să vizitez peste 50 de ţări”, a adăugat fostul campion mondial la şah, în vârstă de 50 de ani, care locuieşte în prezent în străinătate.
Or, „dat fiind faptul că adversarul meu principal este Kirsan Iliumjinov, care beneficiază de sprijinul autorităţilor ruse, nu pot să-mi las libertatea de mişcare în mâinile Ministerului de Externe al lui (Vladimir) Putin”, a explicat Kasparov.
„Acesta este motivul principal pentru care vreau să obţin dublă cetăţenie”, a adăugat el, subliniind că nu va renunţa la cetăţenia rusă.
Pe de altă parte, Kasparov a anunţat că are un sentiment aparte pentru Letonia, pentru că fosta sa soţie este de origine letonă, iar fiul său îşi are reşedinţa în această ţară.
„De asemenea, pentru mine este foarte important că Letonia contemporană este un stat democratic care a aderat la familia europeană”, a adăugat el.
Kasparov a reiterat că „eliberarea Rusiei de regimul Putin şi transformarea sa într-un stat democratic european” au rămas obiectivele sale „prioritare”.
El este unul dintre fondatorii mişcărilor politice de opoziţiei Cealaltă Rusie şi Solidaritatea, devenind unul dintre principalii adversari ai lui Vladimir Putin.
În ultimii ani, Kasparov a devenit un purtător de cuvânt din străinătate al opoziţiei. În iunie, el a anunţat de la Geneva că nu va mai reveni în Rusia, de teama procedurilor judiciare lansate din cauza activităţilor sale politice.