ALERTĂ ÎN FARMACII. Un medicament CONTRAFĂCUT a ajuns la vânzare VIDEO

Agenţia Naţională a Medicamentului trage un semnal de alarmă cu privire la un medicament folosit în tratamentul hepatitei de tip B şi hepatitei C, care ar putea fi contrafăcut. În trei farmacii din ţară au fost deja depistate doze contrafăcute, iar ancheta continuă la nivel naţional. Poliţia Română a deschis un dosar ce vizează infracţiuni de spălare de bani, evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, acesta fiind coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Iulian Tudor
07 nov. 2013, 07:57
ALERTĂ ÎN FARMACII. Un medicament CONTRAFĂCUT a ajuns la vânzare VIDEO

Compania care produce medicamentul Pegasys, administrat bolnavilor de hepatită B şi C, a anunţat Agenţia Naţională a Medicamentelor că este posibil ca pe piaţa din România să fi ajuns flacoane contrafăcute. Alerta a fost lansată după ce mai multe doze contrafăcute au fost descoperite pe piaţa din Germania.

Potrivit raportului companiei, acest medicament contrafăcut poate fi periculos, deoarece conţine doar glucoză şi apă, nu şi substanţa activă care combate hepatita. Este ca şi cum bolnavii ar întrerupe tratamentul, explică farmaciştii.

În farmaciile din România s-a demarat o anchetă pentru depistarea eventualelor doze contrafăcute, iar acestea au fost deja găsite în două unităţi din Piteşti şi în una din judeţul Ialomiţa.

Potrivit unor surse din ANM, citate de Mediafax, în cele trei farmacii „au fost găsite zeci de cutii cu seringi care sunt falsuri grosolane”. „Serul este apă cu glucoză, în locul soluţiei cu substanţa activă peginterferon alfa-2a, iar seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În plus, capacul protector al acului este de culoare neagră, în timp ce, la medicamentul original, este gri”, spun sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, pe cutia produsului falsificat nu apar codul de culori şi codul de bare. „În rest, cutia este foarte bine copiată”, au mai spus sursele citate.

Ancheta a fost demarată în urma unor sesizări primite de la pacienţi.

O seringă Pegasys are un preţ mediu de peste 750 de lei.

Medicamentul Pegasys este indicat pentru tratamentul hepatitei B cronice cu AgHBe pozitiv sau AgHBe negativ, la pacienţii adulţi cu boală hepatică compensatăşi cu dovada replicării virale, valori ALT crescute şi cu inflamaţie hepatică documentată histologic şi/sau fibroză.

Pegasys este indicat pentru tratamentul hepatitei C cronice, la pacienţii adulţi care prezintă ARN-VHC în ser, incluzând pacienţii cu ciroză compensatăşi/sau infectaţi concomitent cu HIV, stabili clinic. Modul optim de utilizare a Pegasys la pacienţii cu hepatită C cronică este în asociere cu ribavirină.

Substanţa activă din Pegasys este peginterferon alfa-2a. Medicamentul se comercializează sub formă de soluţie injectabilă în seringi preumplute.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu, umilit și dat afară: Să nu-l mai văd cât oi trăi
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Călin Georgescu, întâlnire cu jurnaliștii în fața casei. Ce spune candidatul independent despre Elena Lasconi: „Așa îi va scoate și la război”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Parlamentul European susține aderarea rapidă a României și Bulgariei la Schengen
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului