Ploaie de stele în Los Angeles: Martorii spun că au văzut o minge de foc pe cer VIDEO

O "ploaie" de meteori a generat panică în sudul statului California, a relatat canalul de televiziune NBC, referindu-se la numeroasele apeluri telefonice primite din partea locuitorilor din Los Angeles, San Diego, Malibu, Chino şi din alte oraşe din California, care susţin că au fost martori ai acestui fenomen neobişnuit.
Cristina Dinu
07 nov. 2013, 13:16
Ploaie de stele în Los Angeles: Martorii spun că au văzut o minge de foc pe cer VIDEO

Mai mult, unii dintre aceştia au declarat că au văzut chiar căderea unui meteorit, relatând despre o minge incandescentă, care a brăzdat fulgerător cerul, după care a explodat, dezintegrându-se. Mulţi dintre cei care au sunat au evocat o „minge de foc” şi „stele care explodează”, scrie Agerpres.

Acest fenomen a putut fi observat şi de către locuitorii din statele Arizona şi Texas, potrivit unor canale media americane, care menţionează relatează, în baza mărturiilor oamenilor de la faţa locului, că meteoritul a fost de dimensiuni enorme.

Reprezentanţi ai Observatorului Griffith din Los Angeles nu au putut confirma apariţia unui corp ceresc, spunând doar ca au primit mai multe apeluri de la localnici îngrijoraţi, după cum a relatat CBS.

Mary Slosson, purtătoarea de cuvânt a Administraţiei federale a aviaţiei civile din Los Angeles, a indicat că agenţia sa nu a primit vreo înştiinţare despre o posibilă ‘ploaie de meteoriţi’ sau fenomene similare. Serviciul Naţional de Meteorologie nu a exclus însă ca locuitorii din California să fi asistat într-adevăr la căderea unui meteorit.

Momentul căderii meteoritului a fost surprins într-o înregistrare video, postată deja pe Youtube, dar nu se ştie exact când a fost făcută înregistrarea şi dacă într-adevăr este vorba de un corp ceresc.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Se închide cea mai veche fabrică din România. A fost construită pe vremea domnitorilor fanarioți
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Casa Națională de Pensii anunță lista stațiunilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București