SUA condamnă dezvelirea bustului lui Horthy la Budapesta

Statele Unite ale Americii au condamnat ferm 'evenimentul ruşinos' al dezvelirii la Budapesta a bustului lui Miklos Horthy, care a condus Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, transmite MTI, citând un comunicat al ambasadei SUA în capitala ungară, potrivit Agerpres.
Romania TV
07 nov. 2013, 21:55
SUA condamnă dezvelirea bustului lui Horthy la Budapesta

Documentul menţionează că evenimentul a fost organizat pe 3 noiembrie de Jobbik – un partid politic ‘care s-a identificat cu ura etnică şi antisemitismul’ – în faţa bisericii reformate din piaţa Szabadsag, unde se află şi sediul ambasadei SUA.

‘Cei care au organizat şi participat la eveniment, inclusiv membri ai parlamentului Ungariei, au promovat nu doar propria intoleranţă, ci şi o imagine dramatic de negativă a Ungariei’, se arată în comunicat.

Ambasada SUA a cerut, totodată, o ‘condamnare rapidă, decisivă şi fără echivoc’ din partea liderilor ungari în ce priveşte instalarea bustului lui Horthy.

Citeşte şi Marş al extremei-drepte în Ungaria, împotriva romilor

Mai mulţi contramanifestanţi şi-au exprimat opoziţia faţă de iniţiativa partidului Jobbik, în timp ce guvernul a dezaprobat gestul dezvelirii acestei statui.

Antal Rogan, liderul grupului parlamentar al formaţiunii guvernamentale Fidesz, a declarat că Horthy nu merită să aibă o statuie. El a spus că bustul nu este unul nou, dar că el a fost scos din biserică în scop provocator.

Ronald S. Lauder, liderul Congresului Mondial Evreiesc, a condamnat evenimentul din Ungaria. Într-un comunicat, el a amintit că Horthy a fost un aliat apropiat al lui Adolf Hitler, iar în timpul guvernării sale peste 500.000 de evrei unguri au fost deportaţi în lagărele naziste.

Între timp, scrie MTI, biserica reformată a pornit o cercetare disciplinară împotriva pastorului Lorant Hegedus.

VEZI ŞI Extrema Dreaptă se extinde: Partidul ZORII UNGUREŞTI ia naştere în Ungaria

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Ungurii vor Ținutul Secuiesc. Ungaria a pregătit lovitura în inima României. Există dovezi clare
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
O rețetă românească face furori în Europa. Am aflat secretul
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Ce a făcut Luminița Becali la nunta lui Ianis Hagi în timp ce Gigi Becali a dansat în genunchi și a „evaporat” 30.000 de euro pe dedicațiile lăutarilor
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Detalii terifiante despre un cuplu de la ”Insula Iubirii”, sezonul 8! Pozau în cuplul ideal, dar a bătut-o cu bestialitate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Răspunsul viral oferit de o asiatică în momentul în care a fost întrebată dacă a mâncat câini sau pisici: „Soțul meu a găsit doi pisoi”. Videoclipul a stârnit numeroase reacții în mediul online
Capital.ro
Proprietarii de terenuri vor fi verificați. Românii vor fi controlați până pe 11 octombrie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Gabriel Resources solicită anularea deciziei ICSID care favorizează România în dosarul Roșia Montană
MediaFlux
RUSIA vrea să DISTRUGĂ România! AMENINȚĂ Bucureștiul cu RACHETE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'