„În acest moment Suceava se încălzeşte de la noua centrală termică. În mod oficial s-a făcut transferul, iar noua centrală, care funcţionează pe biomasă şi gaz natural, furnizează agent termic sucevenilor”, a declarat primarul Ion Lungu din Suceava, potrivit Mediafax.
Edilul a precizat că această centrală termică este cea mai modernă, cu utilaje de ultimă generaţie şi va produce anual 270.000 de gigacalorii prin folosirea de biomasă. El a subliniat că preţul de producere a gigacaloriei este cel mai mic din ţară, de 116 lei fără TVA, la care consumatorul va mai plăti 99 de lei transportul şi distribuţia.
CITEŞTE ŞI: Cât ne va costa întreţinerea la iarnă. Cele mai scumpe facturi vor fi la Constanţa
Centrala este o investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest, iar lucrările de construcţie au fost realizate de General Construct, o societate locală cu proiecte în Romania şi Germania, în timp ce furnizorul de echipamente este firma austriacă URBAS. Noua centrală urmează să producă şi energie electrică.
Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat în primăvara anului 2011 licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare. Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan şi biomasa. Pentru realizarea acestui proiect Primăria Suceava şi societatea Termica SA Suceava au pus la dispoziţie terenul şi utilităţile.
Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în prezent agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie, iar administratorii judiciari au cerut ca societatea să renunţe şi la activitatea de transport şi distribuţie pentru reducerea pierderilor, condiţii în care municipalitatea are în vedere transferul acestui serviciu, temporar, unui alt operator şi organizarea licitaţiei în vederea concesionării transportului şi distribuţiei energiei termice.
Datoriile totale ale Termica SA se ridică la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding.
Societatea de termoficare Termica SA nu mai funcţionează din primăvara acestui an, iar până la intrarea în funcţiune a noii centrale, agentul termic a fost produs cu vechile instalaţii ale municipiului, respectiv cazane cu abur fierbinte, care folosesc drept combustibil gazul natural, instalaţie folosită în ultimii ani doar pentru furnizarea apei calde menajere pe perioada verii.